Muzeul de Artă poate fi vizitat începând de astăzi.Intrat într-o amplu proces de restaurare, consolidare şi renovare, în anul 2010, Muzeul a fost deschis oficial ieri, în prezenţa autorităţilor locale, a iubitorilor de artă şi a oamenilor de cultură. Însăşi clădirea este o bijuterie arhitecturală ce bucură ochii oricărui privitor.Nu mai vorbim de colecţia Muzeului de Artă, alcătuită din peste 12.000 opere de artă. Patrimoniul cultural al Muzeului este de o inestimabilă valoare, regăsindu-se tablouri şi sculpturi dintre cele mai frumoase. Muzeul prezintă publicului colecţii de pictură universală (şcoală olandeză, flamandă, franceză, italiană) şi românească, lucrări de Constantin Lecca, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ion Ţuculescu, Eustaţiu Stoenescu, Alexandru Ciucurencu, dar şi şase sculpturi de Constantin Brâncuşi. Obiectele sunt expuse în Galeria de artă universală, Galeria de artă românească şi Cabinetul Constantin Brâncuşi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa a enumerat doar o parte din motivele pentru care acest edificiu merită să fie vizitat, amintind istoricul prestigioasei instituţii culturale.
8 milioane de euro pentru reabilitarea Muzeului de Artă
Vă mulţumim că sunteţi azi (n.r.ieri) alături de noi, într-o zi mare, istorică, când după aproape zece ani de demersuri făcute de către CJ Dolj pentru reabilitarea celei mai frumoase clădiri din Sudul României, putem să spunem că ne aflăm în faţa unui nou început. Practic, cu aproape 8 milioane euro de la Uniunea Europeană am intervenit şi l-am făcut în aşa manieră încât să mai reziste 100 ani. Acest palat, această clădire nu este una oarecare.Aşa cum ne-am mai plimbat prin lume şi aşa cum am mai văzut tot felul de clădiri, dacă în afară acestei clădiri s-ar scrie numai faptul că această clădire a aparţinut unuia dintre celui mai bogat om din România de la începutul secolului XX, ar fi de ajuns şi ar merita să fie vizitat. Sau dacă ar scrie că aceasta este clădirea care a găzduit regii României, Carol I, Ferdinand şi iar ar merita să fie vizitată. Sau dacă ar scrie în afară că aceasta este clădirea care a adăpostit guvernul Polonez în exil şi preşedintele Mościcki tot ar trebui vizitat încă o dată. Sau dacă ar scrie afară că aici a locuit mareşalul Iosip Broz Tito şi a condus bătălia de eliberare a Belgradului, tot ar trebui vizitată. Sau că aici s-a semnat pacea de la Craiova prin care România a cedat Cadrilaterul şi că pe aici au trecut înalte personalităţi de-a lungul timpului. Gândiţi-vă că aceste lucruri cu adevărat s-au întâmplat şi toate sunt scrise în afara clădirii şi în plus de toate, avem unul dintre cele mai prestigioase muzee ale României cu peste 12.000 de opere. Am putut să punem în lumină această clădire care aşa cum o vedeţi, cu colonade şi cu scări din marmură de Carrara, cu mătasea de Lyon care îmbracă pereţii, cu splendidele oglinzi veneţiene, cu multitudinea elementelor decorative atent lucrate, multe dintre ele aurite şi candelabre ornate cu cristale de Murano. Este, dacă vreţi, una din mândriile României. În plus, cele 12.000 de opere semnate de pictori flamanzi, olandezi, francezi, italieni, colecţia lui Ţuculescu pe care nu le mai are nimeni şi în final şase opere ale lui Brâncuşi, cu care o singură operă s-ar mândri orice muzeu din lume. Iată ce bogăţie punem de astăzi la dispoziţia craiovenilor, oltenilor şi al celor care îi vor trece pragul.
Ion Prioteasa-preşedinte Consiliul Judeţean CJ Dolj
Primarul urbei, a fost mulţumită de aspectul Muzeului şi a ţinut să precizeze că cetăţenii urbei trebuie să fie mândri de acest somptuos palat, neuitând totuşi să spună că Centrul Istoric pe care îl va inaugura luna viitoare, concurează chiar şi cu Centrul Istoric din Capitală, fiind de o întindere mai mare.
Este o zi minunată pentru Craiova, în sfârşit putem să redăm publicului această bijuterie arhitecturală care a fost vizitată de înalte personalităţi, chiar şi în perioada în care erau aici, lucrări.Cu toţii au fost impresionaţi de această clădire, cred că este unul dintre cele mai frumoase muzee de artă din Europa. Craiova se poate mândri că, după Bucureşti, este oraşul cu cel mai mare număr de clădiri de patrimoniu.Centrul Vechi este de asemenea cel mai mare din România după Bucureşti, dar dacă ne gândim că acela este spart de un bulevard putem să spunem şi că este cel mai mare din România. Îl vom inaugura luna viitoare, probabil că v-aţi plimbat deja pe străduţe şi aţi văzut cât de frumos arată aceste clădiri, care aproape că nu mai au nici o legătură cu cele de acum şase luni pentru că le-am readus la lumină. Dar sigur, această bijuterie care este Muzeul de Artă este poate, cea mai importantă investiţie pe care a făcut Consiliul Judeţean şi vreau să-i mulţumesc pe această cale domnului preşedinte Ion Prioteasa şi CJ Dolj că în sfârşit putem să redăm circuitului acest Muzeu de Artă.
Olguţa Vasilescu, primar Craiova
„Cultura este finanţată în Dolj, exemplar”
Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România a spus că Muzeul de Artă a fost regândit la standardele europene şi internaţionale în materie.
În China se inaugurează câte un muzeu la fiecare trei zile. În România se inaugurează sau se reinaugurează cum este cazul acestui Muzeu, trei muzee pe an. Sunt mândru, ca muzeograf român, ca preşedinte al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România că trăiesc astăzi acest moment unic când unul dintre cele mai importante muzee de artă ale României, este în sfârşit redat circuitului public, redat într-o manieră într-adevăr la nivel european. A fost realizat şi regândit la nivelul standardelor europene şi internaţionale în materie.Felicit colegii de aici, care au lucrat pentru a regândi acest muzeu, felicit CJ Dolj, în frunte cu domnul preşedinte Ion Prioteasa, un consiliu care poate da exemplu pentru tot ceea ce înseamnă consililiu judeţean în România. Atunci când este vorba despre cultură sunt lăsate la o parte orice diferenţe politice, toată lumea îşi dă mâna şi cultura este finanţată în judeţul Dolj absolut exemplar.
Virgil Niţulescu
Marilena Bogheanu, directoarea ADR S-V Oltenia, a fost prezentă la inaugurarea Muzeului de Artă. Aceasta a precizat care au fost lucrările realizate în decursul celor doi ani de implementare a proiectului.
Este un moment unic să asistăm la inaugurarea unui obiectiv atât de important, obiectiv cultural cu mare impact la nivelul regiunii S-V Oltenia. Restaurarea Muzeului de Artă Jean Mihail a presupus realizarea unor lucrări complexe, de anvergură, cu un grad mărit de dificultate, reuşindu-se în perioada de implementare să se redea eleganţa şi rafinamentul palatului construit la începutul secolului trecut. În august 1954, acest edificiu a devenit Muzeu de Artă şi după 61 ani graţie fondurile europene şi implicării CJ Dolj va fi introdusă în circuitul turistic, o clădire importantă pentru regiunea noastră, un monument de referinţă cu valenţe culturale, arhitecturale şi istorice totodată ce găzduieşte un patrimoniu de o inestimbabilă valoare.Prin creaţiile marelui Brâncuşi, lucrări de artă universală şi ale marilor pictori români, edificiul în care ne aflăm va continua să existe cu siguranţă peste secole. De aceea îi felicităm pe cei care au avut o contribuţie semnificativă la restaurarea şi punerea în valoarea a acestei capodopere arhitectonice. Lucrările au constat în amenajări exterioare, intevenindu-se şi asupra aleilor, zonelor verzi, scărilor exterioare, faţadelor, refacerea statuii Theodor Aman şi poarta de acces. S-a intervenit asupra structurii clădirii prin consolidarea pereţilor, refacerea planşeelor de lemn de la parter şi etaj care au fost afectate de cutremurul din 1977 fiind înlocuite cu grinzi metalice.În ceea ce priveşte lucrările de arhitectură, s-au restaurat elementele decorative, tâmplăria, balustradele, treptele din holul de onoare, ornamentele metalice şi pardoselile care arată impecabil.Clădirea a fost dotată cu echipamente noi, liftul pentru transportul obiectelor de patrimoniu şi al persoanelor cu handicap.S-au refăcut în procent de 100% instalaţiile electrice, sanitare, termice care conduc la modernizarea luminii.Instalaţia de luminat arhitectural presupune existenţa a 58 proiectoare ce evidenţiază arhitectura faţadelor, curtea interioară, aleile, montându-se şi stâlpi de iluminat.
Marilena Bogheanu, directoarea ADR S-V Oltenia
„Reşedinţă a Artelor”
Emilian Ştefârţă, managerul Muzeului de Artă a definit instituţia culturală care o conduce ca o reşedinţă a artelor.
Locul unde ne aflăm nu este doar o reşedinţă cu aer princiar, niciodată locuită cu adevărat de boierii Mihail.Nu este doar o capodoperă de arhitectură semnată de arhitectul Casei Regale. Nu este doar popasul în Oltenia a regilor României, ori a şefilor de stat. Este reşedinţa permanentă a lui Brâncuşi şi Ţuculescu, a lui Grigorescu, Luchian, Tonitza, Stoenescu, Pallady şi Aman. Este reşedinţa permanentă a artei europene, dar mai ales a celei româneşti prin ce are ea mai bun, mai durabil, mai strălucitor. Zidurile acestea au în textura lor precum în legenda cu Ana a meşterului Manole şi sufletul unuia precum Florin Rogneanu, dar şi al atâtora alţii, unii dintre ei mai sunt printre noi şi care şi-au dedicat şi îşi dedică încă viaţa mai mult decât unei instituţii, unui edificiu, mai mult decât unui loc în care s-a scris şi s-a făcut istorie, cât mai ales unei idei, concept, acela de casă a artelor, de reşedinţă a nemuritorilor culturii europene şi naţionale deopotrivă.Aici este borna indicatoare a locului nostru în europenitate şi universalitate, pe numele său prozaic, Muzeul de Artă Craiova!
Emilian Ştefârţă
Preţul unui bilet de acces la Muzeul de Artă este de cinci lei, iar programul de vizită este între orele 10.00 şi 16.00, cu menţiunea că cei care ajung la 16.00 pot rămâne chiar până la ora 17.00.