Simona Halep şi Serena Williams se vor întâlni vineri seara în semifinalele turneului de la Indian Wells. Halep, a treia favorită, a învins-o, miercuri noapte, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12. Serena Williams, locul 1 WTA, a depăşit-o cu scorul de 7-5, 6-3, pe Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 26 WTA şi cap de serie numărul 27.
Halep şi Williams s-au întâlnit ultima dată, în octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai confruntat şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2. Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.
Ambele sunt pregătite de confruntare
Serena Williams a declarat că este pregătită pentru meciul cu Simona Halep, dar se aşteaptă la o partidă grea.
Anul trecut, la Turneul Campioanelor, au fost două meciuri total diferite. Cred că la prima partidă nu am fost pregătită pentru replica pe care am primit-o. Acum sunt pregătită pentru meciul cu Halep. Mă aştept să fie o partidă grea, deoarece ea este o jucătoare foarte bună.
A spus Williams, conform Mediafax
Simona Halep a recunoscut că abia aşteaptă să evolueze împotriva americancei Serena Williams, după victoria din sferturile de finală.
Sunt fericită că am putut câştiga, ştiam cât de bună este. Ştiam că va trebui să lupt pentru fiecare punct pentru a câştiga meciul. Navarro deschide unghiurile foarte bine, este destul de greu să joci împotriva ei şi atunci am decis să fiu mai agresivă, să iau mingea mai repede şi să termin punctele. Am fost nervoasă în primul set, am încercat apoi să mă relaxez şi să joc tenisul meu cel mai bun. Abia aştept să joc împotriva numărului 1 mondial.
A declarat Halep, la interviul de pe teren