miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Aproape un milion de dolari, din vânzări ilegale pe internet

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu  împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Bucureşti şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu şi Vâlcea au efectuat, la  data de  19 martie 2015, un număr de 20 percheziţii domiciliare pe raza  judeţelor  Sibiu, Vâlcea, Braşov şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea a trei grupări infracţionale organizate constituite în vederea săvârşirii de infracţiuni  informatice şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2014, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat transfrontalier care a acţionat atât pe raza judeţului Sibiu cât şi pe teritoriul Marii Britanii,  având ca principală preocupare infracţională   intermedierea  unor retrageri frauduloase de bani proveniţi din săvârşirea de fraude informatice de către alţi membri ai unor  grupări  infracţionale.

Sumele de bani obţinute din vânzări fictive de bunuri prin internet erau transmise  prin sisteme de transfer rapid  iar ulterior  ridicate în numele destinatarului iniţial (identitatea fictivă folosită de autorii fraudelor informatice în relaţia cu partea vătămată) de către persoane  racolate  de către membrii grupării stabiliţi în Marea Britanie, respectiv agenţi autorizaţi să efectueze astfel de operaţiuni.
Mai mult, anchetatorii suspectează un ofiţer de poliţie de la Investigarea Fraudelor Vâlcea că a ajutat gruparea din Sibiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, din cercetările efectuate în cauză, există suspiciunea rezonabilă că gruparea  din Sibiu a fost sprijinită de către suspectul P. G. A., ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Vâlcea – Serviciul de Investigare a Fraudelor. Astfel, s-a reţinut că în cursul anului 2014,  suspectul P.G.A, în virtutea atribuţiilor de serviciu, a luat la cunoştinţă despre faptul că   membrii grupării sunt cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiuni în domeniul criminalităţii informatice. Din probele administrate în cauză, a rezultat că, ulterior, suspectul P.G.A. i-a divulgat suspectului  N. V.  date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal precum şi faptul  că  urmează să fie efectuate  percheziţii domiciliare.
DIICOT

580 de persoane au fost păgubite de infractorii vizaţi în acest dosar, în perioada ianuarie 2012-ianuarie2014, paguba totală fiind de circa 850.000 de dolari.
Totodată,  procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a  două grupări sprijinite şi coordonate de gruparea din Sibiu  care au acţionat pe raza municipiilor Braşov şi Râmnicu Vâlcea.

În cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada ianuarie 2012 –  2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, grupul infracţional organizat care a acţionat  pe raza municipiului Braşov,  a prejudiciat mai multe persoane vătămate din  Europa de Est,  prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice  privind diverse bunuri ce erau postate fictiv spre vânzare pe site-uri de licitaţii online, în special din ţări din Europa de Est (Federaţia Rusă, Uzbekistan, Turkmenistan, Ucraina, Kazahstan), în scopul  obţinerii de beneficii materiale ilicite. În ceea ce priveşte gruparea din Râmnicu Vâlcea, denumită „JUST”, aceasta era specializată  în comiterea de fraude informatice prin intermediul unor site-uri de vânzări online din Spania, Portugalia,  Brazilia, Mexic, S.U.A,,  în aceeaşi modalitate descrisă mai sus.
DIICOT

33 de persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Sibiu.

Politica