Craiovenii sunt invitaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, pe esplanada Teatrului Naţional “Marin Sorescu”. Aici va avea loc „Târgul de produse tradiţionale şi ecologice”. Târgul este organizat de Asociaţia Crescătorilor de Suine Autohtone Mangaliţa şi Bazna din România şi Federaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.
Partenerii acţiunii care se va desfăşura între 20 şi 22 martie, sunt Camera Agricolă Judeţeană Dolj, Facultatea de Agricultură şi Horticultură Craiova şi Direcţia Agricolă Dolj.
Vineri, de la ora 10.30, în aula Facultăţii de Agricultură şi Horticultură Craiova se va desfăşura un simpozion pe tema creşterii şi dezvoltării fermelor de porci din rasa Mangaliţa şi Bazna dar şi atestării produselor tradiţionale.
Vor fi prezentate referate pe tema produselor tradiţionale comercializate în supermarketurile din Craiova, precum şi schemele de calitate naţionale şi europene. Materialele vor fi prezentate de către cadre universitare de la Facultatea de Agricultură şi Horticultură Craiova, specialişti de la SCDA Turda, ASAS Bucureşti, SCDA Şimnic şi reprezentanţi din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La manifestare vor fi prezenţi fermieri, studenţi, cadre universitare, reprezentanţi ai camerelor agricole şi ai direcţiilor agricole din zona Oltenia.
Au anunţat organizatorii







