Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu va demara în 2015, mai multe lucrări de investiţii în vederea obţinerea acreditării unităţii.
Managerul Tiberiu Tătaru, a declarat vineri pentru AGERPRES că pentru aceasta este necesară şi o îmbunătăţire a circuitelor funcţionale ale instituţiei.
Potrivit lui Tiberiu Tătaru, pentru o fluidizare a traficului în incinta unităţii spitaliceşti, vor fi schimbate lifturile, tot acentul punându-se de acum înainte pe îndrumarea bolnavilor prezenţi la consultare şi a pacienţilor internaţi
Cele trei milioane de lei necesare derulării investiţiilor vor fi obţinuţi de la bugetul Ministerului Sănătăţii, din accesarea de fonduri europene, din bugetul Consiliului Judeţean, precum şi din bugetul propriu.
Reprezentanţii spitalului speră ca la sfârşitul acestui an să obţină acreditarea necesară.
Pe partea administrativă va trebui să îmbunătăţim circuitele funcţionale ale spitalului. Pacientul trebuie să fie informat şi călăuzit pe holurile spitalului, trebuie să ştie exact unde să meargă, la ce cabinet şi pentru asta noi trebuie să asigurăm o fluidizare a traficului astfel ca pacientul care intră în spital să nu mai fie nevoit să se întoarcă pe acelaşi loc pentru a respecta anumite circuite ale spitalului. Avem nevoie de trei milioane de lei pentru această investiţie necesară pentru modificarea circuitelor, schimbarea lifturilor, modernizarea câtorva secţii care au rămas în urmă – Secţia de Psihiatrie, Dispensarul TBC. Vom merge pe trei variante pentru a face rost de bani – accesare de fonduri europene, bani de la Ministerul Sănătăţii sau fonduri de la Consiliul Judeţean şi bugetul propriu al spitalului. Pe lângă aceste investiţii ne-am propus să înlocuim şi acoperişul de la Spitalul Tudor Vladimirescu.
A declarat Tiberiu Tătaru pentru AGERPRES
Tătaru a mai spus şi că angajările de personal vor continua, la fel ca şi achiziţionarea de aparatură medicală modernă. Toate acestea vor merge în paralel cu modernizarea unităţii spitaliceşti.
Vom aduce anul acesta cred că aproape 15 medici noi, tineri. Vom continua să achiziţionăm şi aparatură medicală. În 2014 am cumpărat aparatură în valoare de 38 milioane de lei şi pot spune că, în acest moment, cu aparatura adusă, spitalul nostru din punct de vedere al diagnosticului şi tratamentului poate fi comparat cu orice spital clinic din România. Nu ne oprim aici şi încercăm ca în 2015 să mergem mai departe cu investiţiile în dispozitive medicale.
Tiberiu Tătaru







