Procesul prejudicierii Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei bate pasul pe loc

Redactia
7 Min Read
Procesul celor şase per-soane acuzate de pre-judicierea cu peste 2,3 milioane de lei a firmei Cargill Podari bate pasul pe loc la Tribunalul Dolj. Mai mult, la termenul de ieri, judecătorii au înlocuit arestarea la domiciliu pentru ultimii doi inculpaţi cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.  
Reamintim că, în urmă cu mai bine de un an, procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova i-au trimis în judecată pe Ramona Ştefania Toader (fostă Nedeianu), Mihai Daniel Chereji zis Ungurul, Marius Cristian Ţînţu zis 15 sau Ţambal şi pe Ionel Laurenţiu Sima zis Puiu, pentru înşelăciune în formă continuată, spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracţiuni. 
 
Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, Marius Cristian Ţînţu, în calitate de administrator în fapt al SC Prior Autoprest PMI SRL Giurgiu, împreună cu Chereji, administrator al SC Keda Servicii SRL Bucureşti, folosindu-se de încrederea pe care o prezenta cel din urmă ca urmare a derulării anteriore a unor contracte, au pus la cale un plan pentru a induce în eroare reprezentanţii SC Cargill Oils SA şi SC Cargill Agricultura SRL şi să obţină astfel sume de bani necuvenite. În acest scop, Ţînţu a luat legătura cu Ramona Toader, laborantă la SC Cargill Oils SA – punct de lucru Podari, judeţul Dolj, pe care a convins-o să ateste aprovizionări nereale de seminţe de floarea-soarelui de la furnizorul SC Keda Servicii SRL Bucureşti, care au fost achitate de SC Cargill Agricultura SRL, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 2.309.819 lei. Inculpatul Ţînţu Marius Cristian a planificat un circuit al actelor justificative şi al banilor plătiţi pentru transporturile fictive de marfă, care să nu permită identificarea persoanei sale, ci să se evidenţieze doar implicarea Ramonei Toader.  
 
Cei doi au fost sprijiniţi de Ionel Laurenţiu Sima, care, deşi nu cunoştea integral planul lor, le-a pus la punct baza operaţională care presupunea înfiinţarea unor societăţi comerciale tip „fantomă”. Ţînţu şi Chereji sunt judecaţi pentru înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani, Ramona Toader pentru înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, iar Sima pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată. Ulterior, alţi doi bărbaţi au fost inculpaţi în acest dosar, pentru implicare în prejudicierea Cargill. Astfel, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au introdus, pe 28 martie 2014, în arestul IPJ Dolj, pe Marian Calafeteanu, de 34 de ani, din Craiova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 
 
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma probatoriului administrat de oamenii legii, s-a stabilit faptul că suspectul, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, a întocmit în fals mai multe avize de însoţire a mărfii în numele unei societăţi comerciale din Bucureşti, care au fost folosite de laboranta Ramona Toader (trimisă deja în judecată în acest dosar), angajată a SC Cargill SA din Podari, pentru a atesta achiziţii fictive de seminţe de floarea-soarelui, cauzând societăţii un prejudiciu de 2,3 milioane lei. Bărbatul a fost lăsat în libertate, ca şi Marius Alin Melcea.
 
La termenul de ieri, judecătorii Tribunalului Dolj au decis să-i elibereze pe ultimii doi dintre inculpaţii care mai erau arestaţi la domiciliu: 
Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă în cauză faţă de inculpaţii Chereji Mihai Daniel şi Ţînţu Marius Cristian cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile . În temeiul art. 215 alin. 1 şi alin. 2 cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, fiecare dintre cei doi inculpaţi trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; – să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; – inculpatul Ţînţu Marius Cristian să se prezinte la Poliţia oraşului Costeşti, judeţul Argeş, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, iar inculpatul Chereji Mihai Daniel să se prezinte la IPJ Ilfov. Poliţia Chitila organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; – să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă instanţei de judecată; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. – să nu comunice cu coinculpaţii Sima Ionel Laurenţiu, Toader Ramona Ştefania, Calafateanu Marian, Melcea Marius Alin, direct sau indirect şi nici cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect. – să nu comunice cu martorii indicaţi în rechizitorii sau cei ce vor fi încuviinţaţi de instanţă, precum şi cu experţii desemnaţi în cauză. Atrage atenţia fiecăruia dintre inculpaţi că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Menţine pentru 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în cauză faţă de fiecare dintre inculpaţii Calafateanu Marian şi Sima Ionel Larenţiu. Cu contestaţie, Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2015. 
Se arată în încheierea de şedinţă a instanţei
Share This Article