Minori cercetaţi pentru furt calificat

Redactia
Prin extinderea cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie şi în urma activităţilor investigative desfăşurate într-o cauză privind furtul dintr-un magazin, în cursul zilei de ieri, au fost identificaţi autorii stabilind că este vorba despre 5 minori cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.
Poliţiştii craioveni i-au depistat şi condus la sediul unităţii pentru audieri pe A.V., 14 ani, M.F., M.F, ambii de 12 ani, A.I. şi N.F., de 11 ani, toţi din Craiova.
 
Din investigaţii s-a stabilit faptul că A.V., M.F.,M.F., A.I. şi N.F. au distras atenţia vânzătoarei B.MARIANA, 49 ani, timp în care M.F. a sustras suma de 6.685 lei din tejgheaua magazinului. 
Faţă de minora de 14 ani s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la furt calificat, urmând ca aceasta să fie examinată cu privire la discernământ de către I.M.L. Craiova şi în funcţie de acesta să fie cercetată.În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pe numele minorilor fiind întocmit dosar penal.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol