România, obligată să treacă de Ucraina

Redactia
5 Min Read
România a remizat marţi la Debrecen, cu reprezentativa Danemarcei, scor 29-29 (16-12), în cea de-a doua partidă din grupa B a Campionatului European din Ungaria şi Croaţia. După acest rezultat, elevele pregătite Gheorghe Tadici ocupă locul al treilea în grupă şi în ultimul joc au nevoie de minimum un egal cu Ucraina, pentru a se califica în faza următoare a competiţiei.
 
Partida de marţi a fost deschisă de golul lui Ţăcălie, la primul atac tricolor, urmat de o reuşită a pivotului Pintea, în aplauzele frenetice ale celor peste 300 de fani români prezenţi în tribunele de la Debrecen, 2-0 (min. 3). Neagu a mărit diferenţa la 3-0 şi la 4-0, de la 7 metri, când trecuseră doar patru minute din meci, portarul Paula Ungureanu având şi ea trei intervenţii reuşite. Treptat, nordicele au revenit pe tabela de marcaj, iar în ultimul minut se apropiaseră la un singur gol. Cu două secunde înainte de final, Danemarca a egalat, scor final 29-29, tricolorele obţinând primul punct la Campionatul European şi având două jucătoare MVP în meciul cu Danemarca, Cristina Neagu şi Adriana Ţăcălie. 
Deşi a avut meciul în mână, România a pierdut un punct. Cu toate acestea selecţionerul Gheorghe Tadici se aşteaptă la multe critici. 
 
Acum, aşa cum e normal, cum se obişnuieşte la noi, am şi văzut nişte tovarăşi, care nu au nicio treabă cu performanţa, care au început să ţipe că doar antrenorul este vinovat. E foarte greu să vorbesc în momentul ăsta, în care scapă un rezultat mare, o victorie cu Danemarca sau Norvegia e un rezultat mare. Trebuie să felicit echipa pentru cum a luptat până la capăt. Mergem mai departe, competiţia continuă. E dureros, am fi fost calificaţi azi, cu două puncte şansele erau altele, dar nimic nu e pierdut. Închipuiţi-vă că nu o să-mi dau demisia, că nu am motive. Atât se ştie la noi: demisia…pentru ce? Sunt contestat de nişte ciumpalaci, ciumpalacii de lângă sport, care nu au făcut nimic pentru performanţă. 
Gheorghe Tadici, selecţioner România  
 
«Trebuie să privim înainte»
 
Cristina Neagu a atras atenţia asupra meciului decisiv cu Ucraina. 
 
Nu avem ce să facem, trebuie să privim înainte, spre meciul cu Ucraina. Important este că am demonstrat o altă faţă a echipei Româiei, iar ce s-a întâmplat cu Norvegia a fost o zi neagră. 
A fost reacţia Cristinei Neagu 
 
Ea a vorbit şi despre meciul cu Danemarca. 
 
Din păcate am pierdut un punct, eu sunt extrem de dezamăgită de rezultat. Am fost la 5 secunde de două puncte mari, dar la fel ca şi după jocul cu Norvegia, nu mai avem ce să schimbăm acum, ci doar să facem schimbări pentru meciul următor. 
Cristina Neagu
 
A privit însă şi partea plină a paharului. 
 
Este, până la urmă, un rezultat pozitiv, nu neapărat rezultatul, cât modul de a juca, energia pe care am arătat-o şi încrederea pe care am căpătat-o, asta este cel mai important. Dacă vom continua în acelaşi mod, putem face un pas înainte şi, de ce nu, la grupa principală să jucăm mult mai bine. 
Cristina Neagu 
 
În primul meci din grupa B, România a cedat în faţa campioanei olimpice, Norvegia, scor 19-27 (7-16), în timp ce Danemarca a învins Ucraina, cu 32-23(14-11), nordicele având 3 puncte în clasament, iar România 1.
Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în faza celor două grupe principale, în care meciurile se vor juca între 13 şi 17 decembrie. Primele două clasate în această fază vor juca semifinalele, în 19 decembrie, pentru ca finalele pentru medalii să aibă loc în 21 decembrie. La nivel de meciuri de clasament final se va juca doar pentru locurile 5-6, în 19 decembrie, între echipele care au ocupat locul 3 în grupele principale.
Share This Article