Primăria Târgu-Jiu a organizat şi anul acesta pentru pensionari şi familiile cu situaţii financiare dificile, o petrecere cu ocazia Sfântului Nicolae la toate cluburile vârstei a treia din oraş.
Aproximativ 350 de pensionari din municipiului Târgu-Jiu au fost sărbătoriţi vineri, în avans, de autorităţile locale.
De 14 ani facem acest lucru, mâine este Sfântul Nicolae, este sâmbătă, aşa că ne-am decis să sărbătorim împreună cu dânşii astăzi (vineri – n.r.) la toate cluburile pe care le avem în oraş. Ca de fiecare dată, o să fie serviţi cu mâncare de post – peşte, salată orientală şi prăjituri de post, vin şi suc, avem şi muzică, sperăm să fie o zi plăcută pentru dânşii. Ne aşteptăm ca în cursul zilei să primim în jur de 350 de persoane.
Teodora Ciobanu, pentru AGERPRES
Lavinia Truşcă, reprezentantul primăriei Târgu Jiu, a menţionat că pensionarii au primit mâncare de post şi au ascultat muzică populară.
Municipalitatea va acorda tichete sociale, coşuri cu alimente şi brăduţi gata decoraţi pentru familiile cu mulţi copii.
Până pe 19 decembrie vom distribui tichete sociale, valoarea fiecărui tichet fiind de 20 lei, o valoare mai mare faţă de anul trecut când fiecare tichet valora 15 lei. ªi în acest an vom avea acţiunea «Un brăduţ pentru fiecare», la care vom cuprinde circa 50 de familii din municipiu cu situaţii financiare dificile şi mulţi copii. Alături de brăduţi, vom duce în casele acelor familii şi câte un coş cu produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă.
Alina Toader, reprezentanta Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu
În ultima zi a anului, reprezentanţii DPPS Târgu-Jiu vor organiza masa de Revelion pentru cei de la “Casa Iris”, urmând ca, tot pe 31 decembrie, de la orele 22:00 la un restaurant din municipiu, Primăria să organizeze o nouă ediţie a “Revelionului Solidarităţii” pentru persoanele nevoiaşe.







