Nici victoria nu l-a salvat pe Grigoraş

Redactia
Închisă într-o celulă a înfrângerilor şi rezultatelor derizorii, formaţia din Târgu-Jiu a găsit o crăpătură de lumină în victoria obţinută sâmbătă în faţa Rapidului, însă rezultatul nu a fost îndeajuns pentru a-l păstra pe Grigoraş în scaunul de antrenor
 
Gorjenii au încheiat turul campionatului cu o izbândă. Sâmbătă, la Târgu-Jiu, în faţa unei echipe dezechilibrate din cauza problemelor financiare, Pandurii au izbutit să depăşească momentul critic din ultima perioadă şi să pună frâiele pe victorie. Rapidul de Bucureşti a făcut o oprire nefastă în oraşul lui Brâncuşi, fiind “deraiat” de către panduri. Autorii eşecului alb-vişiniilor au fost Roman (14) şi Matulevicius (89). Vârful, ce s-a remarcat în această toamnă în tricoul pandurilor şi a intrat de curând în vizorul selecţionerului naţionalei, Puiu Iordănescu, a deschis scorul printr-un şut bine plasat la colţul lung, în urma unei centrări a lui Shalaj. 
 
Asta se întâmpla în primul sfert de oră al întâlnirii, după ce acelaşi Roman ratase o ocazie bună câteva minute mai devreme. Oaspeţii au fost aproape de egalare la zece minute după revenirea de la cabine, dar Gliwa s-a opus excelent şutului expediat de la punctul cu var de Emil Dică, ca urmare a penaltiului acordat de central după contactul produs în careu între Elton şi Coman. Încercările pandurilor de a-şi mări avantajul nu au avut finalitate decât în epilogul partidei. Matulevicius l-a executat din patru metri pe Bornescu, valorificând mingea centrată de Unguruşan. 
Pandurii au încheiat turul campionatului învingători, o ultimă gură de aer pentru echipa gorjeană, care a zăbovit în negură un timp îndelungat. 
 
Vineri, gorjenii vor disputa şi ultimul meci oficial din acest an, cel din sferturile Cupei Ligii, de pe teren propriu, împotriva Oţelului Galaţi. Pe bancă însă nu se va mai afla Grigoraş, care a părăsit gruparea din Târgu-Jiu la finalul întâlnirii cu Rapid, iar cel mai probabil echipa va fi pregătită de secundul Dorian Gugu până la instalarea noului tehncian. 
Drept înlocuitor pentru Petre Grigoraş se vehiculează într-un procentaj foarte mare numele lui Edi Iordănescu, băiatul selecţionerului reprezentativei naţionale, un antrenor încă necopt pentru luptele aprige din prima ligă, dar ce poate aduce un spirit tânăr în mentalitatea pandurilor.  
 
Câteodată îţi faci singur viaţa grea, pentru că la 1-0 am avut situaţii  bune de a marca, dar nu le-am fructificat, ne-am fi făcut jocul mai uşor. Am avut şi noi puţin noroc în această seară, cu ratarea acelui penalti. E clar că jocul n-a strălucit, important este însă că am câştigat.
A declarat, la conferinţa de presă de la finalul meciului, Petre Grigoraş 
 
Deşi,  în cadrul conferinţei de presă, nu a fost prea concret asupra plecării sale, tehnicianul a clarificat apoi lucrurile după o întâlnire cu mai marii clubului şi a spus că a ajuns la un punct comun cu conducerea clubului, iar al doilea său mandat la Pandurii s-a încheiat. 
 
Nu e vorba despre dat demisia. A fost o înţelegere de comun acord, în urma rezultatelor am decis să reziliem contractul. Când rezultatele nu ajută, e normal sa iei astfel de decizii. Poate aş fi vrut să continui şi cred că echipa va termina în prima jumătate a clasamentului, acolo unde-i e locul. Cel mai bine e să nu comentăm prea mult, nu am să reproşez nimănui nimic. Urez baftă acestei echipe pe care o respect şi o stimez.
A spus Grigoraş 
 
Postul de antrenor nu este singurul care a rămas vacant la Pandurii, în urmă cu câteva zile şi Mihai Prunariu, fostul preşedinte al echipei, demisionând din funcţia pe care o deţinea. 
 
––––-
 
CASETĂ TEHNICĂ 
 
Pandurii Tg. Jiu – Rapid Bucureşti 2-0
 
Stadionul “Municipal” din Târgu-Jiu 
 
Marcatori: Roman(14), Matulevicius(89) 
 
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Erico, Elton, Momcilovici – Răduţ, Nistor, Predescu (Shamsin ’57) – Buleică (Anton ’80), Roman, Shalaj (Matulevicius ’57).
Antrenor: Petre Grigoraş.
 
Rapid: Bornescu – Tînc, D. Lung, Al. Iacob, Mendy – E. Dică, Rui Miguel (Călin ’83), Stoica (Ciolacu ’50) – Coman, Pancu, Martin. 
Antrenor: Marian Rada.
 
Arbitri: Marius Avram – Vladimir Urzică, Andrei Constantinescu – Denis Haidiner
 
Cartonaşe galbene: Răduţ ‘8, Nistor ’72, Matulevicius ’83, Unguruşan ’90 / Dică ’19, Tînc ’75, Martin ’81, Rui Miguel ‘82
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol