Un nou program de voluntariat pentru studenţi

Redactia
Muzeul Olteniei, a găzduit ieri workshop-ul „Retorica şi Simbolism în Politică”, eveniment organizat de Centrul de Studii Politice Post-Comuniste (CEPOS) şi Specializarea Ştiinţe Politice, din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale. În cadrul acţiunii au fost prezenţi directorul Camerei de Comerţ şi Industrie, Laurenţiu Deaconu, dar şi reprezentantul României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Ionuţ Stroe, care au susţinut prelegeri pe temele propuse ale workshop-ului, social media şi comunicarea în spaţiul public, branding-ul de ţară şi guvernanţă locală şi managementul colectivităţilor la nivel european.
 
Este al doilea workshop care lansează practic programul de voluntariat „CEPOS Volunteering Program Decembrie-Iunie 2014/2015”. Noutatea acestui work-shop este că voluntariatul, pe care îl lansăm timp de 6 luni, este organizat şi se desfăşoară în baza noii legi a voluntariatului, Legea 78/2014, care organizează noul cadru juridic în conformitate cu reglementările europene legate de legea voluntariatului. Avem voluntari studenţi în cadrul specializărilor din Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, însă avem şi studenţi de la Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere, practic sunt trei domenii acoperite prin acest program de voluntariat, ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene şi jurnalism. În cadrul acestei perioade de voluntariat, studenţii vor încheia, în primul rând, un contract de voluntariat cu organizaţia care este înfiinţată pe baza unui centru recunoscut de Senatul Universităţii din Craiova cu acelaşi nume, Centrul de Studii Politice Post-Comuniste. Voluntarii au un plan de lucru, un grafic de activităţi lunare. Graficul le-a fost înmânat astăzi (n.r. ieri), odată cu contractul, care cuprinde activităţi pe care ei, cu precădere, trebuie să şi le parcurgă pe durata acestei luni.
Anca Parmena Olimid, membru al Comitetului Director al Asociaţiei CEPOS şi unul dintre coordonatorii proiectului
 
Voluntarii vor posta activităţile pe blog şi vor lucra cu instituţiile politice de la nivel local.
 
Conform planului de lucru, 25% dintre activităţi vor fi organizate în incinta sediului, pe care îl avem în Universitatea din Craiova, sala 407. Planul cuprinde activităţi care reprezintă analiza de politici publice, analiză şi documentar politic, analiză reprezentare instituţii europene. Este foarte interesant şi de urmărit faptul că activitatea nu va consta în arhitradiţionalul raport pe care îl dau la sfârşit. Toată activitatea va fi prezentată prin social media. Îşi vor face un blog, o pagină de Facebook, iar toată activitatea va fi prezentată acolo, atât activitatea de analiză, cât şi tot ceea ce înseamnă program de activităţi. Mai mult decât atât, publicitatea voluntariatului şi a evenimentului este asigurată de tot ceea ce a însemnat reprezentarea noastră în mediul social media. Voluntarii vor lucra practic cu instituţiile din domeniul politic şi nu numai, la nivel local. Ei vor lucra nu doar prin reprezentarea la instituţii, dar si prin chestionare şi sondaje, care vor fi aplicate cu privire la anumite aspecte legate de politici publice. La sfârşit ei vor avea de prezentat un articol lunar, de comentat o analiză, de făcut un studiu, de postat pe bloguri, de distribuit pe facebook. Practic, toată activitatea lor va fi redată într-un blog nou, pe care şi-l vor face cu numele lor, de forma cepos_sp şi numele lor şi inclusiv un cont nou de facebok, tot de această formă. Astfel, toată lumea va putea să urmărească activitatea lor.
A mai spus Anca Parmena Olimid, membru al Comitetului Director al Asociaţiei CEPOS şi unul dintre coordonatorii proiectului 
 
 
Temele, extrase din programa de la Harvard şi Oxford
 
La fiecare workshop lunar vor fi acoperite teme, care nu există în planul de învăţământ din România în domeniul special al ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale. Noi am luat programa de la Harvard şi Oxford şi am văzut ceea ce ne lipseşte nouă, începând de la retorică şi până la simbolism. În cadrul acestui proiect, voluntarii vor învăţa efectiv, pe baza unui plan de lucru, cum să aplice la insituţii europene după ce termină licenţa, respectiv masterul.
Anca Parmena Olimid, membru al Comitetului Director al Asociaţiei CEPOS şi unul dintre coordonatorii proiectului
Ţelul propus:  statutul de membru observator la ONU
 
La anul, marele nostru ţel este ca, împreună cu aceşti voluntari, pe care îi avem astăzi(n.r. ieri) în sală, probabil în jur de 60-70, să aplicăm pentru statutul de membru observator la ONU.
A concluzionat Anca Parmena Olimid
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol