«Leii» au cucerit trofeul «Paul Stuparu»

Redactia
Memoria antrenorului craiovean de handbal, decedat  în urmã cu un an, a fost onoratã în douã zile pline de handbal studenţesc, susţinute în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, într-o competiţie ce a fost iniţiatã de FEFS Craiova, împreunã cu Asociaţia ProEFS, şi organizatã în parteneriat cu CSU Craiova, SCM Craiova şi AJH Dolj. 
Cupa „Paul Stuparu” şi-a consumat în acest an prima ediţie, una în care handbalul a fost la loc de cinste în rândul studenţilor craioveni. Chiar dacã nu toţi participanţii au avut ani de antrenament handbalistic în spate, meciurile ce au stabilit laureaţii cupei s-au ridicat la un nivel atractiv pentru public, acest lucru datorându-se prezenţei în componenţa echipelor a mai multor jucãtori de handbal sau foşti practicanţi ai acestui sport, ce în prezent studiazã la facultãţile Universitãţii din Craiova. 
 
Competiţia a fost dedicatã numai studenţilor facultãţilor din Bãnie, doar aceştia având drept de înscriere, iar la startul concursului s-au aliniat 12 echipe, majoritatea formate din cursanţii anilor de licenţã şi master din cadrul FEFS Craiova, dintre care doar şase au mers mai departe pentru meciurile decisive de ieri. Câştig de cauzã a avut formaţia „leilor”, denumitã sugestiv de cãtre componenţii acesteia, care a terminat competiţia cu maxim de victorii, în grupa finalã “Leii” impunându-se în faţa ambelor contracandidate, echipa Fair Play (19-15) şi echipa Pro EFS(20-13). Locul doi a fost ocupat de cei mai „corecţi” participanţi, formaţia Fair Play, în timp ce poziţia a treia i-a revenit echipei Pro EFS. 
 
A fost o competiţie desfãşuratã în spirit de fair-play, iar cei mai buni, adicã noi, au câştigat. Întotdeauna îmi fac timp sã joc handbal, dacã ar fi nevoie aş veni sã joc şi noaptea pentru cã este o plãcere deosebitã, iar pentru memorialul «Paul Stuparu» întotdeauna trebuie sã ne facem timp. 
A spus Alin Cãrãgui, cãpitanul câştigãtoarei Memorialului „Paul Stuparu” şi component al lotului de handbal masculin al CSU Craiova 
 
Premiile nu au fost acordate doar la nivelul colectivului, ci şi cei mai providenţiali jucãtori au fost recompensaţi cu câte o diplomã onorificã şi un premiu. Astfel, cel mai tehnic jucãtor a fost desemnat Tudor Andrei, titlul de cea mai tehnicã jucãtoare i-a fost acordat Gabrielei Rãdoi, cel mai bun marcator a fost Vasile Luntaru, în vreme ce portarul competiţiei a ieşit Geo Mişu. Înainte de ultimul joc al competiţiei, profesorii FEFS Craiova au trecut şi ei în rolul jucãtorilor de handbal, întâlnind într-o partidã amicalã, o echipã reprezentativã a studenţilor. Pentru cã sesiunea se apropie şi cum niciun student nu îşi doreşte o prelungire a studiilor pe timpul verii, meciul s-a încheiat cu un scor egal, astfel cã profesorii nu au motive pentru o „rãzbunare” la meciurile teoretice pe care le vor susţine studenţii în februarie. 
 
A fost o competiţie reuşitã în primul rând prin participarea într-un numãr mare a studenţilor, prin ineditul acestei competiţii de handbal mixt, unde au jucat împreunã şi fete şi bãieţi. Sperãm ca la ediţia a doua sã ne organizãm şi mai bine, sã avem şi mai multe echipe, poate vom susţine competiţia pe parcursul a mai multe zile sau chiar sãptãmâni. Mã bucur cã am reuşit sã organizãm aceastã primã ediţie a memorialului «Paul Stuparu», este un punct de plecare, le mulţumesc tuturor participanţilor, celor care ne-au susţinut, partenerilor, şi mass-media pentru buna colaborare. Într-adevãr, ţinând cont cã majoritatea componenţilor echipei de handbal, pe care o antrenez, sunt studenţi şi cei mai mulţi la Facultatea de Educaţie Fizicã şi Sport, au fãcut şi ei parte din câteva echipe, unii dintre ei au pierdut, alţii au câştigat şi la individual. Este bine cã sunt alãturi de colegi lor în aceste competiţii studenţeşti. Am jucat şi un meci amical, demonstrativ, între o echipã a studenţilor şi o echipã a profesorilor, mai scurt decât celelalte, pentru a face cât mai atractivã competiţia şi, bineînţeles, pentru a pãstra aceastã coeziune existentã între noi şi studenţi.
A declarat Cãtãlin Popescu, lect.dr.univ. în cadrul FEFS Craiova şi antrenor al echipei de handbal masculin CSU Craiova
 
Regulile competiţiei s-au tradus prin obligativitatea prezenţei a minimum douã fete în fiecare echipã, durata reprizei a fost de zece minute, iar în teren au intrat câte şase jucãtori şi un portar de fiecare echipã.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol