Dintr-un exces de zel şi depăşindu-şi uşor atribuţiile funcţiei, secretarul judeţului, Gheorghe Barbărasă, s-a făcut din nou remarcat, în şedinţa Consiliului Judeţean Dolj. Devine deja o obişnuiţă să-l auzim vorbind mai mult decât pe alţii în cadrul şedintelor de consiliu.
Şi nu asta ar fi problema, dacă nu ar face afirmaţii care nu sunt de competenţa sa. Bucuros că, în primă instanţă, Dan Păloiu a pierdut procesul cu CJ Dolj care l-a eliberat din funcţia de consilier, secretarul judeţului a afirmat:
Aţi dat o Hotărâre prin care aţi constatat încetarea mandatului de consilier al domnului Păloiu. Vreau să vă informez că Tribunalul Dolj a considerat-o legală. Aşa că, îngrijorările care s-au manifestat mai ales de o anumită parte a consilierilor, cred că sunteţi de acord cu mine că au fost neîntemeiate. Şi pentru că am constatat şi o oarecare obrinteală în rândul presei, sper că acum le va trece obrinteala pentru faptul că dă Consiliul Judeţean o hotărâre nelegală. Consiliul Judeţean n-a dat niciodată şi nici nu va da hotărâri nelegale.
Consilierul judeţean Alexandru Brezniceanu i-a atras atenţia asupra faptului că a tins să-i apostrofeze pe cei care au avut îndoieli cu privire la legalitatea Hotărârii în cauză.
Domnul secretar ne-a comunicat o veste bună, cu privire la legalitate. Am simţit în cuvântul dumnealui pentru că n-a catadicsit să se refere numai la acest lucru, s-a referit şi la unii consilieri care au avut îndoieli, au avut chiar suspiciuni. Au acest drept şi chiar obligaţia. Am simţit şi un iz de apostrofare. Să regretăm domnule secretar că am avut nişte atitudini de îndoială, să ne cerem cumva şi scuze? Nu cred că dumneavoastră vă puteţi permite şi nimeni nu-şi poate permite să apostrofeze pe unii colegi pentru o anumită opinie prezentată în mod civilizat, regulamentar şi legal.
Alexandru Brezniceanu
Barbărasă a revenit şi a declarat, sintetizând în câteva cuvinte, că nu a fost intenţia sa să apostrofeze pe cineva.
Consilierul judeţean Marcel Marcea a conchis:
Domnu’ secretar se pare că sunteţi nevorbit
Revenind la „obrinteala” din rândul presei, nu îmi amintesc ca vreun jurnalist să fi afirmat că Hotărârea cu pricina este nelegală. Cel puţin nu jurnaliştii Ediţie Specială. Şi, în loc să încerce să ne îndrume cum să ne facem meseria, domnul secretar al judeţului ar trebui să îşi îndeplinească atribuţiile funcţiei pe care o deţine. Plătită din bani publici.
–––––––––
Social-democraţii, acuzaţi că umilesc primarii din opoziţie
S-au făcut câţiva paşi mici. Primarii din opoziţie, de această dată au primit anumite sume de bani. Doar trei, este adevărat, dintre toţi primarii din opoziţie. Sigur că şi alţii ar fi avut nevoie de aceste fonduri, au Programe de Dezvoltare Locală, au chiar un stadiu avansat al lucrărilor, peste 95%, dar cu toate astea n-au primit. Dar, remarcăm faptul că primarii din opoziţie nu sunt penalizaţi şi au început să primească fonduri. Ceea ce ne deranjează cel mai mult este atitudinea unor colegi de-ai dumneavoastră, din PSD, care, în urma campaniei electorale, fac anumite afirmaţii deranjante, în sensul că îi umilesc pe primarii din opoziţie şi citez, spunea un coleg de-al dumneavoastră unui primar: „Tot noi suntem la putere şi tot noi vom împărţi banii. Am împărţit numai eu 20 de miliarde primarilor”. Le cerem să înceteze această practică mizerabilă, le cerem să înceteze să-i umilească şi să-i ameninţe pe primari. Aş mai spune, domnule preşedinte, pentru că vă cunosc, că este nevoie de echilibrul dumneavoastră, de respectul dumneavoastră, de competenţele dumneavoastră pentru ca aceste lucruri să se schimbe. Se pare că vă apreciem mai mult noi, cei din opoziţie, decât colegii dumneavoastră. Vrem să înceteze cu atitudinea de aroganţă şi obrăznicie, pentru că tot am ales să trăim într-o ţară normală.
Laurenţiu Ivanovici, consilier judeţean (PNL)