Descinderi la Dolj, Gorj, Cluj şi Ilfov. 19 percheziţii au fost efectuate, ieri, pe raza acestor judeţe de procurorii DIICOT Craiova, împreună cu ofiţerii BCCP Craiova şi Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Vizate au fost sediile principale/secundare a unor societăţi comerciale şi s-a urmărit destructurarea unei grupări infracţionale organizate, formată din 7 persoane, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin grupul de firme „Succes”.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupului, în perioada septembrie 2013 – august 2014, au evidenţiat în actele contabile cheltuieli fictive privind achiziţia unor bunuri şi mai ales plata unor servicii.Astfel, societăţile comerciale viabile, din cadrul grupului de firme „Succes”, transferau fictiv forţa de muncă la alte societăţi din grup, aflate în procedură de reorganizare judiciară, cu care încheiau contracte de prestări servicii.Întrucât planul de reorganizare judiciară nu era viabil – de regulă cheltuielile de personal depăşeau veniturile obţinute – până la lichidare se acumulau foarte multe datorii către bugetul asigurărilor sociale (contribuţii, impozit pe salariu).
Prejudiciul estimat de procurori se ridică la 7 milioane de euro.






