Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” anunţă că joi, 27 noiembrie 2014, ora 16:30, în sala Acad. Dinu C. Giurescu, va avea loc evenimentul de lansare a volumului „Ursita” al autorului Nicolaie Băbălău.
În cadrul evenimentului, volumul va fi prezentat de: Gabriel Coşoveanu, Marian Barbu, Jean Băileşteanu, Tudor Nedelcea, Mircea Pospai.
Nicolaie Băbălău s-a născut la 26 februarie 1946, în satul Şiroca, comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi.
Absolvent al Facultăţii de Ziaristică Bucureşti, a debutat – în presă – 1972 şi – editorial – 1978.
Cărţi editate: Noaptea cea mai lungă a Craiovei; Femeia în constelaţia muncii – eseu; Amurgul se lasă în zori – roman; Iubire ucisă – proză scurtă; Golgota mântuirii – proză; – Întoarcerea fiului povestitor – proză scurtă ; etc.
––––––
Biblioteca judeţeană celebrează «Thanksgiving Day»
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, secţia Mediateca şi American Corner Craiova, vă invită să participaţi joi, 27 noiembrie 2014, ora 11:30 şi vineri, 28 noiembrie 2014, ora 11:00, la atelierul de lucru organizat cu ocazia sărbătorii de “Thanksgiving Day”.
La eveniment vor participa elevii clasei a I-a B de la Şcoala Gimnazială “Sfântul Dumitru”, însoţiţi de învăţător Eugenia Stanciu, şi elevii clasei a III-a B de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Bibescu”, însoţiţi de învăţător Lavinia Aretia Cruceru, şi bibliotecar Mihaela Barbu.
Cu această ocazie, elevii vor asista la o prezentare Power Point şi vor participa la atelierul de lucru “Thanksgiving Turkey”.
Ziua Recunoştinţei este o sărbătoare americană anuală, o zi în care familia şi prietenii se adună pentru a servi masa împreună. Meniul conţine curcan umplut, cartofi, sos de afine, plăcintă de dovleac şi legume.
Nu se cunoaşte cu certitudine prima dată când Ziua Recunoştinţei a fost sărbătorită, dar se presupune că a fost în anul 1621, de către pelerinii din Plymouth, Massachusetts, şi apoi în 1623. Unele surse spun că prima dată Ziua Recunoştinţei ar fi fost sărbătorită în 1598, în El Paso, Texas.
În anul 1789, preşedintele George Washington a fost primul preşedinte care a proclamat ca sărbătoare Ziua Recunoştinţei.
Cu această ocazie oamenii organizează parade, dar şi alte festivităţi, care marchează începutul sărbătorilor de iarnă şi dschiderea sezonului de cumpărături.
––––––
Expoziţie de carte: «Eugen Ionescu – 105 de ani de la naştere»
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vă invită la expoziţia de carte „Eugen Ionescu – 105 de ani de la naştere”, care va avea loc în Salonul Expoziţional al bibliotecii.
Eugen Ionescu (13.XI.1909, Slatina – 28.III.1994, Paris), dramaturg, prozator, eseist şi poet, a debutat în 1931 cu placheta de versuri „Elegii pentru fiinţe mici”. În 1936 se căsătoreşte cu Rodica Burileanu, studentă la filosofie, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier al guvernului francez.
De la realism critic la simbolica abstractă, la literatura absurdului şi la mitul rinocerilor, Ionescu şi-a construit, în teatrul contemporan, o glorie mondială.
Dintre titlurile expuse menţionăm:
– Dicţionarul General al Literaturii Române, ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2005;
– Petreu, Marta, Ionescu în ţara tatălui, ed. Polirom, Buc., 2012;
– Ionesco, Eugene, Cântăreaţa cheală, ed. Humanitas, Buc., 2010;
– Ionesco, Eugene, Însinguratul, ed. Albatros, Buc., 1990;
– Ionesco, Eugene, A rupe tăcerea, ed. Humanitas, Buc., 2008;






