In cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean (C.J.) Dolj, întrunită ieri, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind încheierea unui protocol de colaborare între C.J. Dolj şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj, privind susţinerea financiară în vederea organizării „Galei Sportului Doljean”.
În cadrul acestui eveniment vor fi premiaţi sportivi şi antrenori doljeni, suma totală a premiilor fiind de 100.000 lei. De aceşti bani vor beneficia un număr de 94 de sportivi şi antrenori cu cele mai bune rezultate în anul 2014.
Vor fi premiaţi doar sportivii internaţionali
Sumele alocate se vor cheltui cu respectarea prevederilor OUG 103, art. 9, alin. 3, acest lucru înseamnă că sportivii şi colectivele tehnice vor putea fi premiaţi în funcţie de performaţele obţinute la activităţi sportive internaţionale. Informativ, sunt foarte puţini sportivi care nu au participat la asemenea acţiuni sportive internaţionale. Precizez că este vorba de orice fel de acţiune sportivă internaţională, nu campionat european sau mondial, poate să fie o întrecere între oraşe, între cluburi.
A declarat Gheroghe Barbărasă, secretarul judeţului
Alina Ionescu, director DJST Dolj a fost rugată de consilierul Marcel Marcea să prezinte cine sunt persoanele care stabilesc sportivii care trebuie premiaţi.
Încă din luna septembrie am început să cerem rezultatele, completând pe parcurs cu acele competiţii care s-au desfăşurat ulterior, cluburilor care îşi desfăşoară activitatea în Craiova şi în judeţul Dolj. Aceştia ne-au transmis toate rezultatele de anul acesta, iar noi am făcut o situaţie din care am extras rezultatele la competiţiile internaţionale şi aceste rezultate vor fi selectate pentru premiere. Departamentul Sport din cadrul DJST Dolj are ca şi obiect de activitate exact acest lucru.
A declarat Alina Ionescu, director DJST Dolj
70.000 lei pentru premierea elevilor sportivi
Tot în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Dolj s-a aprobat alocarea sumei de 70.000 lei Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, pentru premierea elevilor sportivi. Cu ocazia „Galei Sportului Şcolar Doljean”, ce se desfăşoară în fiecare an, sunt stimulaţi cu premii în bani elevii sportivi care au obţinut performanţe la diferite competiţii sportive naţionale şi internaţionale. Anul acesta 70.000 lei vor ajunge la elevii sportivi, care s-au remarcat în întrecerile sportive în anul 2014.
Inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean a precizat faptul că sportivii sunt premiaţi în baza unor clasamente pe baza rapoartelor de la federaţiile naţionale.
În ceea ce priveşte clasamentele, există o comisie stabilită la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Clasamentul are următoarele secţiuni: sportivi, antrenori, de asemenea, clasamentul pe echipe şi clasamentul pe antrenori, deci avem patru secţiuni. Aşa am avut în fiecare an şi aşa s-a întâmplat din 2005. La baza clasamentelor stau rapoartele, pe care colegii mei le au de la fiecare federaţie în parte, acolo unde sportivii au participat în competiţii. Pe lângă criteriile stabilite de această comisie, avem şi criteriile stabilite de fiecare federaţie de la nivel naţional. În ceea ce priveşte premierea sunt ferm convins că avem toate documentele care justifică modalitatea de premiere.
A declarat Georgică Bercea, inspector-şef al IŞJ Dolj
Şi elevii cu dizabilităţi ar trebui premiaţi
Ion Prioteasa, preşedintele C.J. Dolj, consideră că şi elevii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina” ar trebui premiaţi, datorită faptului că aceştia au avut rezultate speciale pe linia persoanelor cu dizabilităţi.
În acest an, 6-9 iunie, Craiova a fost gazda jocurilor naţionale Special Olympics, singurele jocuri de o asemenea anvergură pentru copii care au dizabilităţi intelectuale. Aceşti copii nu au aceleaşi abilităţi cognitive, dar pot să aibă rezultate remarcabile pe linie sportivă, au luat locurile fruntaşe. Nu am cerut niciodată altceva decât să fie trataţi ca şi ceilalţi şi, cu sprijinul IŞJ Dolj şi al C.J. Dolj, s-au făcut lucruri extraordinare pentru ei şi rezultatele lor sunt remarcabile. 65 de copii au câştigat locurile 1, 2, 3 la acest concurs naţional, iar în acest moment 7 elevi de la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina” sunt plecaţi într-un cantonament împreună cu Federaţia Română de Karate, la Călimăneşti, unde este un concurs naţional, iar aceşti copii vor fi legitimaţi la Federaţia Română de Karate. Cred că dumneavoastră sunteţi cei care puteţi să decideţi dacă şi aceşti copii pot să fie incluşi în această Gală a Sportuui Şcolar sau, dacă nu, să facem o gală a sportului special.
A declarat Eugenia Pascu, director Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina”
Premiaţi din sponsorizări
Georgică Bercea, inspectorul-şef al IŞJ Dolj a spus că elevii cu dizabilităţii au fost premiaţi, dar nu din banii primiţi de la Consiliul Judeţean.
De fiecare dată s-au găsit soluţii pentru a premia şi aceşti elevi. Chiar dacă, respectând ordonanţa de urgenţă, s-ar putea la un moment, pe criteriile pe care le avem acolo, să nu putem să premiem aceşti elevi din banii primiţi de la C.J. Dolj, de fiecare dată s-au găsit soluţii prin sponsorizări, să putem să îi premiem şi pe ei, într-o secţiune specială. Dacă rezultatele nu sunt la nivel internaţional, nu putem să îi premiem din bani de la C.J. Dolj.
A adăugat Georgică Bercea, Inspector-şef al IŞJ Dolj
În încheiere, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasă, a dat asigurări că se va căuta o soluţie pentru ca şi elevii cu dizabilităţi să fie premiaţi.
Vom căuta să găsim o soluţie, totuşi, să fie premiaţi şi ei aşa cum se cuvine şi chiar să le acordăm atenţia pe care o merită, poate chiar mai mult decât ceilalţi copii.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj
CJ Dolj se zbate pentru fonduri UE
Tot în cadrul şedinţei de miercuri, consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea valorii proiectului „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier, feroviar şi aerian în Craiova-documentaţii tehnice” şi contribuţia la finanţarea acestuia.
Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a declarat că a primit înştiinţarea privind posbilitatea depunerii unui astfel de proiect abia vinerea trecută. Mai mult, documentaţia trebuie depusă până mâine, iar singurele judeţe care ar avea deja proiecte întocmite sunt Iaşiul şi Clujul.
Vom începe un an foarte dificil pentru noi în materie de proiecte europene în mod special, dar nu numai. Sunt 11 proiecte în continuare şi marea majoritate va trebui finalizată până la 31 decembrie 2015, cu acea clauză că dacă nu le terminăm până la acea dată plătim banii care mai rămân din buzunarul propriu. Acest proiect ne-a incitat foarte mult în sensul că noi nu ne-am aşteptat să apară la un moment dat un proiect cu un transport intermodal deşi în masterplanul pe care l-a expus ministrul Transporturilor, la secţiunea de aeroporturi, la un moment dat, s-a vorbit despre transporturi intermodale. Şi când nimeni nu se aştepta la nimic, în ziua de vineri ne-a sosit ca în timp de o săptămână să se depună proiect. În toate aceste zile s-a muncit să vedem dacă putem să depunem până vineri acest proiect. Este, pe de o parte, o conexare a aeroportului la transportul intermodal, iar acum vorbim despre transportul cargo şi într-o a doua fază va fi vorba de persoane. Este vorba de un proiect european de zeci, ca să nu zic sute, de milioane de euro.
Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj






