La Cerneţi, CS Pandurii a dispus cu 4-2 de ocupanta locului al treilea, AS Turnu Severin, cu care remizase în urmă cu o lună şi jumătate, scor 2-2 pe terenul de la Schela-Ştrand. Sâmbătă, golurile au fost trecute în dreptul jucătorilor Lucian Zamfir (‘1), Mădălin Mătăsăreanu (’24, ’45) şi Alin Lăpădat (’64), respectiv Ionuţ Ilie (’15) şi Gabriel Vlăduţ (’58). Înfrângerea din etapa a XIII-a, penultima din 2014, scoate echipa severineană definitiv din lupta pentru titlul judeţean, distanţa faţă de primul loc fiind acum de 14 puncte.
Doar Recolta Dănceu mai poate spera într-o minune în primăvara anului viitor. Ocupanta locului secund a rămas la 7 puncte în urma liderului, după ce s-a impus duminică cu 3-0 la Cujmir, prin golurile lui Robert Şogoe (’33, ’61) şi Ionuţ Mări (80). Scorul rundei l-a izbutit AS Corcova, care a trecut cu 5-1 de Dunărea Gruia, pe terenul din Şişeşti, Marius Cobeanu (’35), Alexandru Dobre (’52), Eduard Tiţa (’65), Marius Ene (’76) şi Daniel Tudorache (’77), respectiv Răzvan Bozun (’55) fiind marcatorii din raportul de joc. Partida CS Strehaia – ASFC Drobeta nu s-a disputat, deoarece oaspeţii nu s-au prezentat!
––––
ETAPA A XIII-A
Pandurii Cerneţi – AS Turnu Severin 4-2
CS Strehaia – AS. Drobeta 3-0 (N)
Viitorul Cujmir – Recolta Dănceu 0-3
AS Corcova – Dunărea Gruia 5-1
CLASAMENT
1. Pandurii C. 13 12 1 0 61-16 37
2. Rec. Dănceu 13 10 0 3 47-15 30
3. AS Tr. Severin 13 7 2 4 46-19 23
4. CS Strehaia 13 6 1 6 29-27 19
5. AS Corcova 13 5 0 8 35-66 15
6. ASFC Drobeta 13 4 2 7 25-50 14
7. Viitorul Cujmir 13 3 1 9 15-32 10
8. Dunărea Gruia 13 1 1 11 13-46 4






