Clubul patronat de arbitrul Marian Balaci n-a avut rival pe plan judeţean, unde s-au înscris însă puţine echipe. Fiecare participantă a disputat în această toamnă doar câte şase partide, iar Luceafărul a câştigat toate meciurile, la ambele categorii de vârstă menţionate.
Copiii noştri au demonstrat că au potenţial, fiindcă au dominat clar aceste compeţii judeţene, în tur. Dacă la juniori D nu se mai pune problema să ratăm titlul judeţean, diferenţa fiind foarte mare, lupta pentru primul loc rămâne deschisă la juniori E, dar consider că noi plecăm cu prima şansă în retur. Avem un avans de 3 puncte faţă de Sport Kids, pe care am învins-o cu 5-2 în meciul direct. Trebuie remarcat faptul că la aceste campionate judeţene am avut câte două echipe înscrise. La competiţia rezervată sportivilor născuţi în anul 2004 putem spune că am avut trei grupe, ţinând cont că alţi copii de la Luceafărul au jucat, sub formă de împrumut, pentru Minerul Mehedinţi.
A spus managerul clubului Luceafărul, Alexandru Sitaru
Echipa sa a dat şi principalii marcatori. La juniori D, golgheteri au fost Cristian Brăgău (8 g), Laurenţiu Andrei Dicu (6 g) şi Cristian Mincu (6 g), iar la juniori E, câte 10 reuşite au avut Gabriel Fulga (Luceafărul) şi Andrei Oană (AS Sport Kids Dr. Tr. Severin), urmaţi de Raoul Faur (Luceafărul), Bogdan Istratie (Sport Kids) şi Mario Stancu (Sport Kids), toţi trei cu câte 7 goluri.
–––
Clasament juniori D
1. Luc. Severin 6 6 0 0 30-3 18
2. Luc. II Severin 6 3 0 3 10-9 9
3. CSS Drobeta 6 2 0 4 9-24 6
4. Frontiera S. 6 1 0 5 3-16 3
Clasament juniori E
1. Luceafărul S. 5 5 0 0 35-3 15
2. Sport Kids S. 5 4 0 1 47-7 12
3. Luceafărul II 5 3 0 2 13-16 9
4. CSS Drobeta 5 1 0 4 7-24 3
5. Minerul Mh. 5 1 0 4 6-31 3
6. Sport Kids II 5 1 0 4 4-31 3