Pompierii din cadrul SMURD Slatina au intervenit ieri dimineaţă, pe DN 65/E 574, la intrarea în comuna Valea Mare, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier. Din informaţiile primite de la persoana, care a apelat Numărul Unic 112, în urma accidentului o persoană a rămas încarcerată.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă. La sosirea forţelor de intervenţie, toate cele tei persoane aflate în cele două autoturisme implicate în accident se aflau în afara vehiculelor avariate, fiind scoase din acestea de ceilalţi participanţi la trafic. Pompierii SMURD au preluat şi transportat la UPU Slatina un bărbat, şofer al unuia dintre autovehicule, în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în comuna Fîntînele, judeţul Prahova, conştient, prezentând dureri în zona toracică şi zona cervicală.
Celelalte două persoane rănite, ambele în vârstă de 38 de ani, şofer şi pasager, în celălalt autoturism implicat în accident, au fost transportate, conştiente, politraumatizate, de ambulanţele SJA, la UPU Slatina.







