La data de 17.11.2014, ora 14.30, în urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie, în cartierul craiovean Brazda lui Novac, a fost depistat şi prins B.ILIE, 39 de ani, din municipiul Craiova.
Pe numele craioveanului magistraţii Tribunalului Dolj au emis mandat de executare a pedepsei privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Cel în cauză se afla pus în urmărire naţională din data de 14 noiembrie a.c., acesta fiind încarcerat de poliţişti în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.







