Egalitatea şanselor tale

Redactia
Departamentul de Relaţii Internaţionale al Universităţii din Craiova se alătură Casei de Cultură „Traian Demetrescu” şi va participa la „Festivalul Şanselor Tale – Săptămâna Educaţiei Permanente”, în cadrul unui activităţi, care va avea loc astăzi, în Amfiteatrul Drăgan, începând cu ora 11.00.
 
Sub genericul „Egalitatea şanselor tale” se va desfăşura activitatea de informare cu privire la Programul European Erasmus+ şi la oportunităţile de care pot beneficia studenţii Universităţii din Craiova.
Pe lângă studenţii interesaţi, la acest eveniment vor lua parte şi foşti studenţi Erasmus, care vor împărtăşi publicului din experienţa de care au avut parte în anii anteriori.
 
–––––––––
 
Directorul Biroului Europa centrală şi orientală, la Universitatea din Craiova
 
Universitatea din Craiova a fost luni, 17 noiembrie, gazda noului director al Biroului Europa centrală şi orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF),  Fabien Flori. De-a lungul zilei, Fabien Flori a avut întâlniri cu rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor şi prorectorul pentru Relaţii Internaţionale şi Imagine Academică, prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, dar şi cu studenţi şi cadre universitare. Scopul vizitei a fost de a promova programele AUF, în rândul studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor. 
 
Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) este una dintre cele mai mari asociaţii universitare din lume, fiind prezentă în 98 de ţări, printr-o reţea mondială, ce cuprinde 782 de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, dintre care 55 membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.
Fondată în 1961, la Montréal (Québec, Canada),  Agenţia Universitară a Francofoniei este o instituţie multilaterală, care susţine cooperarea şi solidaritatea între instituţiile universitare francofone şi favorizează dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării.
 
Printre programele sale se numără: burse pentru studenţi şi profesori, acces la informaţie ştiinţifică, formări la distanţă, finanţări pentru proiecte internaţionale.
Biroul pentru Europa centrală şi orientală funcţionează la Bucureşti din anul 1994 şi acoperă 17 ţări din regiune. Universitatea din Craiova este membră a AUF din 1995.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol