Una dintre cele mai promiţătoare jucătoare de tenis din Bănie, a avut un an prosper, cu rezultate foarte bune obţinute la turneele internaţionale şi interne. Ioana Roşca a izbutit să îşi treacă în vitrină, în primăvară, o distincţie cu notorietate în lumea tenisului mondial.
Craioveanca a câştigat, împreună cu Ioana Ducu, proba de dublu junioare de la Roland Garros, realizând astfel şi o premieră pentru tenisul craiovean. Pe lângă această reuşită de marcă, sportiva de la CSM Craiova a devenit dublă campioană naţională la categoria U18, în proba individuală şi cea de dublu, plus alte trofee obţinute în afara graniţelor, la turnee cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
Începând cu anul viitor, Ioana Roşca vrea să schimbe nivelul competiţiilor, în sensul că va lăsa întercerile de junioare deoparte şi va evolua în turneele de senioare, unde va întâlni adversare mai puternice şi miza este mai mare, însă nu va renunţa la cele două „fronturi”, urmând să participe în continuare şi la întrecerea de dublu. Ca obiectiv pe termen lung, tenismena craioveană şi-a propus atingerea unui loc în primele o sută de jucătoare ale lumii.
A fost un an bun, în primul rând nu am mai vrut să joc la junioare, dar după cerinţele federaţiei şi antrenorului, am decis să mai joc măcar până la Roland Garros. Am participat la câteva concursuri de senioare la începutul anului, în Spania, am avut trei turnee la rând pe care am decis să le joc. Am reuşit să le câştig pe primele două, atât la simplu cât şi la dublu, iar la ultimul am intrat în finală, şi cu aceste rezultate am reuşit să îmi fac clasamentul pentru a prinde tabloul la Roland Garros. Acolo am avut un parcurs bun şi la simplu şi la dublu, mai ales la dublu. De acum încep să mă bazez pe competiţiile de senioare, o să fie o perioadă mai grea, dar sper să fie bine. În primul rând, vreau să îmi dezvolt jocul, să fie din ce în ce mai bun, la nivelul care se joacă acum. Ca orice tenismen, îmi doresc să intru în primele 100 de jucătoare ale lumii, o să încerc alături de antrenorul meu, Alex Banciu, să ajung sus. Nu mi-am fixat un timp pentru acest obiectiv, de a mă clasa în primele 100 de jucătoare, mai ales că anul viitor va fi unul greu, voi avea de susţinut şi examenul de Bacalaureat, dar sper ca în 3-5 ani să reuşesc acest lucru.
A declarat Ioana Roşca
Roşca: «Voi începe aventura la senioare, de la anul nu voi mai evolua la junioare»
Aceasta a continuat, aducând câteva precizări în legătură difereneţele pe care le-a resimţit în timpul în care s-a pregătit în Spania şi în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea pe meleagurile româneşti.
În Spania nu m-am antrenat foarte mult, acolo unde am locuit eu nu se bazau pe sportul de performanţă, dar sunt unele locuri în oraşele mari, unde nivelul este destul de înalt. La ei nu există un antrenor personal, sunt mai mult cluburi, academii, unde sunt mulţi copii, doi-trei antrenori, şi nu se pot ocupa numai de tine. În România am avut propriul meu antrenor, care m-a ajutat în dezvoltarea jocului şi cred că este mai bine aşa, dacă ne uităm la jucătoarele mari, toate au antrenor personal, preparator fizic, maseur.
A spus Ioana
Despre suprafaţa de joc pe care o preferă, sportiva a declarat:
Suprafaţa mea preferată este zgura, deoarece în România este cea mai des întâlnită. Hard mai puţin, dar să fiu sinceră în momentul actual sunt mai multe turnee pe suprafaţă hard decât zgură. Unde găsim zgură este la Roland Garros şi mai sunt câteva în afara de competiţia de la Paris, unde se mai practică tenis pe zgură.
Ioana a mai vorbit şi despre sacrificiile financiare pe care un jucător de tenis trebuie să le facă în obţinerea progresului.
Chiar dacă cheltuilelile sunt mari, dacă îţi place şi vrei să faci, se merită. Noi de exemplu la un turneu de 10.000 de dolari avem costuri destul de mari pentru cazare şi masă, în majoritatea timpului ieşim pe minus cu banii, dar pentru performanţă trebuiesc făcute anumite sacrificii.
A precizat sportiva craioveană
Sorin Manda: «Este o mândrie să o avem pe Ioana la club»
În spatele microfoanelor, a mai fost prezent şi directorul CSM Craiova, Sorin Manda, care a susţinut că rezultatele Ioanei vin în completarea performanţelor obţinute la alte secţii, deoarece secţia de tenis de câmp nu a avut până acum un campion naţional.
Rezultatele Ioanei sunt importante pentru club, deoarece de când este înfiinţată secţia de tenis de câmp, nu am avut niciodată campioni naţionali la această secţie. Rezultatele pe care le raportăm noi către minister şi federaţii sunt doar cele de la campionatele naţionale, dar este de asemenea o mândrie să ai legitimat la club câştigătoarea unui turneu atât de important cum este Roland Garros-ul, este o bucurie pentru noi ca club, este o bucurie pentru noi ca oraş, pentru că aşa cum existăm pe harta altor sporturi, existăm şi pe harta tenisului.
A declarat Sorin Manda
Pentru a ajuta sportivii avem nevoie în primul rând de bani, dacă este să ne referim la Ioana, perioada junioratului ei s-a terminat şi nu mai poate fi trimisă de federaţie la anumite turnee, va trebui să plece pe banii ei. Ea va avea nevoie de sponsori mai mult decât noi, noi încă reuşim să ne descurcăm, însă ea la 18 ani în lumea asta mare a tenisului are nevoie de ajutor. Din păcate, din lipsa banilor se pierd mulţi sportivi talentaţi, însă noi sperăm din tot sufletul că oraşul Craiova, oamenii de afaceri, autorităţile locale, vom reuşi să punem mână de la mână să o sprijinim pe Ioana.
A mai spus Sorin Manda






