Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi – calea către o comunitate mai sigură!

Redactia
8 Min Read

Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova a desfăşurat în data de 13 octombrie, în Aula Magna a Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova, cu începere la ora 10.00, un eveniment ce face parte din campania naţională de sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica reintegrării sociale a deţinuţilor.
Campania are ca scop conştientizarea publicului larg privind importanţa reintegrării sociale a foştilor deţinuţi, ca premisă esenţială în creşterea gradului de siguranţă comunitară. La eveniment au participat numeroşi studenţi, profesori, dar şi elevi de gimnaziu.

Ziua de 13 octombrie se vrea a fi, la nivel central, ziua educaţiei din penitenciare, iar în acest sens toate penitenciarele din România desfăşoară activităţi care vizează educaţia în penitenciarele din toată ţara. Începând cu luna iunie, se derulează o campanie de sensibilizare a opiniei publice în vederea sprijinirii reintegrării sociale a foştilor condamnaţi. Indiferent cât efort vom face pentru deţinuţi în penitenciare, dacă ei nu vor fi sprijiniţi la iesirea din custodie, aceştia vor continua să săvârşească infracţiuni.  Mediul este extrem de important în ceea ce priveşte educaţia unui copil. Cu siguranţă este destul de greu să educi mediul. Nu putem să facem acest lucru, dar dacă acel copil care pleacă de la noi, va fi primit altfel, eu cred că vom putea face lucruri mari. Mulţumirea mea este pentru aceia care veniţi să ne ajutaţi, pentru că dacă nu faceţi acest lucru, victimele unor delicvenţi ar putea fi copii, nevestele sau mamele noastre, delicvenţi care nu realizează ceea ce fac.
A precizat Directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova, în deschiderea evenimentului

În sală au fost prezenţi chiar şi deţinuţi ai Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova, aceştia fiind păziţi de forţele de ordine. Ei s-au bucurat de câteva ore de libertate în afara gratiilor, asistând la întregul eveniment, în finalul căruia au prezentat un moment artistic.

Vreau să vă spun că acum zeci de ani, penitenciarele au fost instituţii închise. Foarte puţini dintre reprezentanţii instituţiilor aveau acces în penitenciar. Astazi ne bucurăm de sprijinul din comunitatea locală, dar şi a ONG-urilor. Ne ajută foarte mult pentru că noi suntem răspunzători de o perioadă de tranziţie. Executarea unei pedepse cu privare de libertate este o tranziţie  către comunitate. Avem nişte persoane care au greşit pe care noi trebuie să le ajutăm să se întoarcă mai bune în societate. Este o rsponsabilitate pentru noi pe care nu o putem îndeplini singuri. Rolul acestei campanii de sensibilizare este mai mult să vă rugăm să ne sprijiniţi, să vă rugăm să deschideţi ochii, să acordati o nouă şansă unui fost deţinut.
Au fost vorbele rostite de Raluca Cârca –director adjunct al Departamentului de Educaţie şi Asistenţă Socială al Penitenciarului Craiova

În cadrul evenimentului au fost prezentate şi două filmuleţe. Primul dintre ele îi prezenta pe tinerii deţinuţi împreună cu elevii Liceului „Marin Sorescu” din Craiova, cântând împreună la diferite instrumente. Intrebat fiind dacă i-ar fi plăcut să fie în locul elevilor de liceu, unul dintre deţinuţi a răspuns: „Pentru mine este deja prea tarziu. Eu sunt pe partea cealaltă acum. Lucrurile astea se învaţă de mic.”
Cel de-al doilea filmuleţ se numea „Ceilalţi” şi i-a prezentat pe tinerii deţinuţi, întrebaţi de un reporter dacă ştiu să scrie şi să citească. Majoritatea răspunsurilor erau negative, iar statisticile dovedesc faptul că aproape jumătate din deţinuţii români sun tineri analfabeţi sau semianalfabeţi.
La eveniment a fost prezentă şi Alina Ţapu, vectorul de imagine al acestui proiect de sensibilizare a opiniei publice, iar în discursul pe care îl purta pentru a face opinia publică să fie conştientă de beneficiile pe care le-ar aduce reintergrarea foştilor deţinuţi din societate, aceasta a întrebat persoanele prezente în sală ce înseamnă reintegrarea socială.

Răspunsul a venit din partea unui elev de gimnaziu:
Eu cred că reintegrarea socială înseamnă acordarea unei noi şanse tinerilor care şi-au săvârşit pedeapsa, de a se îndrepta şi de a avea o viaţă mai bună, şansa pe care le-o dăm noi cei care îi înconjurăm, iar modul prin care ar trebui să le dăm această şansă este acela de a nu mai fi indiferenţi. Deţinuţii ar trebui să nu mai fie judecaţi după ce au facut, ci după ce vor face.

În sprijinul reintegrării foştilor deţinuţi au participat şi diferite asociaţii, una dintre ele fiind Asociaţia Naţională a Tineretului Ecologist. Unul dintre proiectele derulate de asociaţie se numeşte „A doua şansă”, un proiect desfăşurat cu ajutorul voluntarilor străini, veniţi din ţări precum: Iordania, Turcia, Italia şi Georgia.

Toate atelierele noastre au avut un rol, conectate fiind cu scopul proiectului. Scopul a fost acela de a sprijini reintegrarea socială a tinerilor care se eliberează, dar şi a sprijini cetăţenii să înţeleagă importanţa de a-i ajuta pe tinerii respectivi.

Obiectivul general al campaniei este acela de a creşte oportunităţile oferite de comunitate pentru reintegrarea socială a persoanelor ce au executat o pedeapsă primativă de libertate.
Deşi, în marea lor majoritate, minorii şi tinerii deţinuţi din România sunt victime ale abuzurilor şi discriminării sociale, societatea ignoră această legătura de cauzalitate şi blochează reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, ca urmare, peste 60% din totalul deţinuţilor minori şi tineri recidivează, revenind în penitenciarele româneşti.

Impermeabilitatea comunităţii este agravată de lipsa oricărei formule de suport postdetenţie. Din cauza acestui fapt, aproape jumătate dintre deţinuţi recidivează, ajungând din nou după gratii. În ultimii 3 ani, s-au eliberat în medie, din penitenciarele din Romania, 9500 de deţinuţi anual. Între 2009 şi 2012, dintre cei 11.000 de eliberaţi 4600 au revenit în penitenciar. Chiar dacă inconştient, societatea este şi ea părtaşă la recidiva foştilor deţinuţi, creâdu-se astfel un cerc vicios, din care, dacă cei liberi nu conştientizează importanţa reintegrării celor ce au greşit, nimeni nu va ieşi victorios.
În încheierea evenimentului, grupul „Speranţe”, format din tineri deţinuţi, a prezentat un program artistic pregătit în cadrul activităţilor vocaţionale desfăşurate în penitenciar, arătând astfel că se pot comporta civilizat şi ar putea fi cu uşurinţă reintegraţi în societate dupa săvarşirea pedepsei de detenţie.

Distribuie acest articol