Nemulţumiţi de restanţele salariale, elevii lui Boboescu au refuzat să se antreneze în ultimele două zile şi nu vor să facă deplasarea la Arad.
Iniţial, plecarea era planificată pentru astăzi, iar jucătorii aşteaptă ca până la prânz să mai primească o parte din bani, pentru a se urca în autocar. Deşi au trecut 4 luni de la promovarea echipei, niciunul dintre componenţii Minerului nu a încasat mai mult de 1000 de lei.
Nu ştiu nici eu ce va face echipa. Am mai fost în asemenea situaţie, dar până la urmă am jucat. Vineri aflăm dacă mergem sau nu la Arad.
A spus, dezamăgit, antrenorul-jucător Cristian Boboescu
Neavând stabilitate financiară, Minerul n-a reuşit să marcheze în ultimele patru etape.
UTA l-a luat pe Strătilă
Dacă la malul Dunării apele sunt tot mai tulburi, la Arad se vorbeşte despre accederea în eşalonul secund. Pentru a-şi îndeplini obiectivul, nou-promovata UTA „Bătrâna Doamnă” l-a legitimat în această săptămână pe fostul jucător de la Astra Ploieşti, Dinamo Bucureşti şi Concordia Chiajna, Sorin Strătilă, care a semnat un contract valabil până în iarnă.
Am avut mai multe oferte, chiar şi din Kazakhstan, dar am ales UTA, pentru că aici se vrea ceva serios. Dacă lucrurile vor decurge bine, voi rămâne şi în retur. Deocamdată mă gândesc la cele două meciuri acasă, cu Mehedinţi şi Lugoj, de la care vreau şase puncte, apoi mergem la Motru şi, cu o nouă victorie, putem trece pe locul al doilea.
A declarat Strătilă







