Podari şi Municipal forţează primul succes din sezon

Redactia

Până acum, după ce s-au scurs trei etape din sezonul ligii a III-a, doar CSO Filiaşi, dintre formaţiile din Dolj, a reuşit să contabilizeze puncte în clasament. Dintr-un punct de vedere, pare surprinzător, aceasta fiind o grupare novice în eşaloanele naţionale pe lângă colegele de judeţ, care au o experienţă mai bogată la nivelul ligii prezente.

În fine, poate că în etapa de astăzi vor izbuti, în cele din urmă, şi celelalte două trupe doljene să spargă gheaţa. O şansă mai mare la victorie, pentru că va evolua pe teren propriu, o are ACSV Municipal, formaţie ce va întâlni la Işalniţa gruparea gorjeană Ştiinţa Turceni.

În jocurile amicale din vară, elevii lui Gavrilă au pierdut în faţa formaţiei din Turceni, scor 3-1, în deplasare, însă acum circumstanţele în care se va desfăşura partida sunt cu totul altele, iar, ca un atu pentru doljeni, meciul se va disputa pe terenul „municipalilor”. La fel ca trupa pregătită de Gavrilă, nici Ştiinţa Turceni nu a gestionat într-un mod favorabil acest început de campionat, având, înainte de runda a patra, un singur punct acumulat, ca urmare a remizei înregistrate împotriva Hunedoarei, în deplasare.
„Municipalii” sunt încrezători că pot păstra toate punctele „acasă” în confruntarea de azi, cunoscând adversarul şi punctele forte ale acestuia, dar de asemenea şi datorită ambiţiei provocate de pasa dezamăgitoare din precedentele etape.

Credem în şansa noastră la victorie pentru meciul de mâine(n.r azi). Cunoaştem echipa din Turceni, am întâlnit-o într-un amical în vară, şi ca valoare a lotului suntem cu mult peste. Chiar dacă am pierdut acel joc de verificare, acum întâlnirea se va consuma în alte condiţii. Nu mai avem voie să călcăm strâmb, trebuie să spargem gheaţa, să începem să adunăm puncte, nu ne mai permitem eşecuri. Sper ca jucătorii să înţeleagă acest lucru, sunt conştient că şi ei vor victorii, motivaţia există, numai că trebuie să găsim soluţiile eficiente ca jocul să dea roade pe tabelă.
A declarat Horaţiu Stănescu, directorul general al celor de la ACSV Municipal

Podari, fără doi oameni de bază la Bradu

CS Podari, grupare din seria a III-a a ligii cu acelaşi număr, va înfrunta azi, „afară”, formaţia argeşeană Atletic Bradu.

Duelul va desemna partida de debut a lui Ionel Luţă pe banca tehnică a podărenilor, tehnicianul fiind instalat în funcţie la începutul săptămânii. Podariul suferă probleme de efectiv pentru partida de la Bradu, iar Luţă nu se va putea baza pe Răduţ şi Ciocioană, primul fiind indisponibil din cauza unor probleme medicale, în timp ce al doilea este suspendat după eliminarea din etapa trecută.
O veste bună vine din partea lui Murgan care va fi apt de joc, ajutat de un taping. Despre echipa din Bradu, în tabăra podăreană, nu se cunosc foarte multe, însă din prisma rezultatelor obţinute în rundele precedente, se poate spune că este o formaţie accesibilă, de la care se pot scoate puncte.

Avem probleme de efectiv pentru partida de mâine(n.r azi), Răduţ şi Ciocioană nu vor putea juca, însă mergem să câştigăm. Va fi primul meu meci oficial de când am preluat echipa şi sper să încep cu dreptul. Avem nevoie mare de o victorie care să ne descătuşeze puţin. Ştim că nu va fi un meci uşor, vom juca în deplasare, în compania unei formaţii despre care nu ştim foarte multe, dar suntem încrezători că ne putem întoarce cu toate punctele acasă.
A spus Ionel Luţă, tehnicianul CS Podari

În fine, ultima formaţie doljeană ce evoluează în această ligă, CSO Filiaşi, va primi vizita unei alte echipe oltene, Minerul Mehedinţi. Filieşenii vor să răspundă pozitiv la izbânda obţinută la Giarmata, săptămâna trecută, şi să continue şirul victoriilor.

Va fi un meci greu, cu o echipă bună, o echipă pe care am întâlnit-o şi în meciurile de pregătire din vară. Sperăm să facem un joc bun şi să ieşim victorioşi, ar fi foarte bine pentru noi să legăm a doua victorie. Avem aproximativ tot lotul valid, cu excepţia lui Hrelea care este accidentat şi nu va putea bifa minute în partida de mâine (n.r azi).
A afirmat şi tehnicianul CSO Filiaşi, Gigi Ciurea

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol