Drumurile distruse de inundaţii, reabilitate cu sprijinul DRDP Craiova

Redactia
2 Min Read

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a anunţat miercuri faptul că tronsoanele de drum naţional afectate de calamităţi în această vară au fost reabilitate, în acest sens beneficiind şi de sprijinul Regionalei de Drumuri şi Poduri din Craiova, arată AGERPRES.

Doresc să aduc mulţumiri Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova care, înţelegând situaţia extrem de delicată din judeţul nostru, a acceptat să suplimenteze planul lucrărilor de întreţinere cu turnări de covor asfaltic pe 20 km şi cu repararea a încă 60.000 mp de carosabil pe drumurile naţionale din judeţul Vâlcea.
A spus Ion Cîlea

La începutul acestei săptămâni au fost finalizate lucrările de reparaţii pe DN 7D Câineni – Titeşti – Perişani – limită judeţul Argeş, mai scrie sursa citată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu aceeaşi promptitudine şi răspundere s-a intervenit pe tronsonul de la intrarea în staţiunea Băile Olăneşti al DN 64 unde s-au redat traficului 3 km de drum, iar forţele de lucru au fost concentrate la repararea podeţului din staţiune. Alte echipe de oameni şi utilaje terasiere sunt concentrate la refacerea podurilor calamitate care traversează cursurile de apă Sasca Mică şi Sasca Mare, în comuna Milcoiu, a podului peste râul Olăneşti din comuna Păuşeşti Măglaşi, precum şi la consolidarea zidului de sprijin de pe Dealul Negru. Este, de asemenea, cuprinsă în programul de reparaţii şi întreţineri al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova reabilitarea a 7 km de drum naţional în perimetrul comunei Prundeni, 5 km pe DN 7A, la Brădişor, precum şi a terasamentului carosabil compromis de torenţi, în trei zone în apropiere de staţiunea Vidra.
A adăugat Cîlea

86 de localităţi din judeţul Vâlcea şi zeci de kilometri de drumuri naţionale şi judeţene au fost afectate de precipitaţiile căzute în această vară în judeţul Vâlcea.

Share This Article