Sute de craioveni au participat sâmbătă la ceremonia de aniversare a 166 de ani de la Bătălia de la Dealul Spirii, reper istoric, care marchează „Ziua Pompierilor” din România. În afara premierului Victor Ponta şi a vicepremierului României, Gabriel Oprea, au mai participat secretarul de stat, general locotenent magistrat Ilie Botoş, secretarul de stat Raed Arafat, conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi alte oficialităţi.
Cu acest prilej, premierul Victor Ponta a înmânat distincţia “Pompierul de onoare al anului”, plutonierului Valerian – Dumitru Taban din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Maior Constantin Ene” din judeţul Bacău, pentru participarea la intervenţiile complexe de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă desfăşurate pe parcursul acestui an. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a oferit distincţia “Salvatorul de onoare al anului”, plutonierului major Dorel – Ciprian Guşilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, pentru „profesionalismul şi prezenţa de spirit dovedite în acţiunea de salvare a două persoane căzute într-un puţ, la o adâncime de peste 16 metri.
Oprea: Numărul intervenţiilor s-a dublat
Cu prilejul Zilei Pompierilor, prin Ordin al vicepremierului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, 275 de pompieri militari, 76 de ofiţeri şi 199 maiştri militari şi subofiţeri, au fost avansaţi în grad, înainte de termen, pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată.
Fie că ne referim la bravii ostaşi pompieri care şi-au dovedit eroismul în Bătălia de la Dealul Spirii sau, în istoria recentă, când pe lângă misiunile de stingere a incendiilor, vă regăsim în intervenţii de salvare a persoanelor afectate de inundaţii, înzăpeziri sau în misiunile SMURD, oricând şi oriunde interveniţi, munca dumneavoastră în folosul semenilor rămâne un reper de demnitate, devotament şi sacrificiu.
A declarat premierul Victor Ponta
Numărul intervenţiilor în situaţii de urgenţă s-a dublat în ultimii cinci ani, de la 147 de mii în 2009, la peste 300 de mii în 2013, incluzând aici – stingerea incendiilor, acordarea de asistenţă medicală de urgenţă, acţiuni de protecţie a populaţiei sau misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii critice. Peste 3.900 de vieţi au fost salvate numai în acest an.
A afirmat Gabriel Oprea
Cu 166 de ani în urmă, la 13 septembrie 1848, în dramatica bătălie din Dealul Spirii, micul detaşament de 150 de ostaşi pompieri aflaţi sub comanda bravului căpitan Pavel Zăgănescu a înscris cu propriul sânge o memorabilă pagină de eroism şi glorie militară, într-o confruntare inegală cu trupele otomane de elită, compuse din 5 000 de ieniceri, pentru afirmarea idealurilor de libertate şi independenţă, atât de scump plătite de poporul nostru. Cu eforturi susţinute zi de zi, cu încredere şi pozitivism, încercăm să acţionăm cu devotament şi sacrificiu, cu profesionalism şi dăruire, pentru protecţia vieţilor şi a bunurilor semenilor noştri. Gestionarea problematicii tot mai complexe din sfera situaţiilor de urgenţă presupune oameni cu reale calităţi, loiali, curajoşi, fermi şi devotaţi, dispuşi oricând la sacrificii. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Oltenia ” al judeţului Dolj au dovedit de nenumărate ori că posedă aceste calităţi prin profesionalismul şi seriozitatea care îi caracterizează, fiind permanent în slujba cetăţeanului şi a comunităţii. La ceas aniversar, doresc să felicit toţi pompierii din România, pentru abnegaţia şi devotamentul demonstrat, iar cu prilejul sărbătoririi celor 166 de ani de existenţă, transmit toate gândurile bune şi La Mulţi Ani!
A punctat inspectator şef, Constantin Florea
Zi marcată în toate judeţele Olteniei
Ziua Pompierilor a fost sărbătorită şi în celelalte judeţe ale Olteniei.
În Olt, a fost omagiată în cadrul unui eveniment care s-a desfăşurat în sala de şedinte a Consiliului Judeţean Olt. Manifestările au fost organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab”, in frunte cu conducatorul institutiei colonelul Marian Pica. Evenimentul a fost împărţit în două etape: prima s-a desfăşurat în sala Europa a C.J. Olt, unde s-au citit mesajele oficialităţilor centrale şi judeţene cu ocazia zilei şi s-au acordat diplome de onoare instituţiilor care au sprijinit activitatea ISU, iar cea de-a doua etapă a avut loc în centrul municipiului, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului judeţului Olt, cu prezentarea echipamentelor şi tehnicii de intervenţie în situaţii de urgenţă a pompierilor olteni.
Aniversăm 166 de ani de la cel mai important moment din tradiţia armei pompierilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de pompierii bucureşteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română.
Se arată în comunicatul emis de ISU Olt
Pentru a omagia această zi importantă a pompierului român, Primăria Slatina a afişat la intrările de pe toate scările de blocuri, un afiş cu măsurile principale şi necesare de luat în cazul celui mai grav dezastru natural: cutremurul. O iniţiativă bună a edilului slătinean, Minel Prina, deoarece mulţi slătineni citind cu interes afişul.
Multe activităţi în Vâlcea
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea a organizat, de asemenea, o serie de manifestări dedicate acestui moment festiv.
În intervalul orar 09.00 – 12.00, oamenii au vizitat atât unitatea din Râmnicu Vâlcea, cât şi subunitatea din Drăgăşani, prilej cu care au aflat detalii cu privire la specificul armei şi a tehnicii din dotare. La ora 10.00, pe platoul inspectoratului s-a dat startul activităţilor omagiale în cadrul cărora s-a prezentat semnificaţia „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România” şi s-a oficiat o slujbă religioasă pentru eroii pompieri.
După ce au fost transmise mesajele autorităţilor, au fost următoarele recompense, pentru activitatea depusă: înaintarea în gradul următor, înainte de termen pentru Nicolae Anton Mihai – la plutonier adjutant şef; Dogaru Ion, Ion Daniel, Duţă Ştefan, Ilie Vasilescu, Ion Dragoş-Constantin – la plutonier adjutant; Drăgoescu Cristian Florin – la plutonier major; mulţumiri pentru 151 de cadre precum şi acordarea plachetei onorifice a I.G.S.U; emblema de Merit „Acţiuni umanitare” clasa a III-a; distincţie de serviciu – insigna simbol; “Citare pe OZU” şi diplome de merit.
Au urmat premierile pentru persoanele şi echipele care au participat la competiţiile sportive organizate cu ocazia acestei zile festive. Astfel, la campionatul de minifotbal a fost câştigat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “General Magheru” al judeţului Vâlcea, pe locul doi s-a clasat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar pe locul trei s-a clasat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Ştefan Buterez” al Judeţului Vâlcea. Campionatul de tenis de masă între instituţii a fost câştigat de Mr. Negrulescu Ion – S.R.I. Vâlcea, acesta fiind urmat de plt. Ciobanu Laurenţiu – I.S.U. Vâlcea şi Plt.adj. Popescu Remus – I.S.U. Vâlcea.
La sediul ISU Gorj au avul loc festivităţi dedicate „Zilei Pompierilor”, unde au luat parte autorităţi locale şi judeţene. Acestea nu au fost singurele activităţi organizate de către pompierii gorjeni în această săptămână, vineri având loc “Ziua Porţilor Deschise”, iar joi – simpozionul “Gestionarea unei situaţii de urgenţă în cazul producerii unui accident major produs pe Calea Ferată Bumbeşti-Jiu – Livezeni”.
“Ziua Mondială a primului ajutor”, marcată şi la Craiova
Filiala de Cruce Roşie Dolj a organizat, sâmbătă, în zona Prefecturii Dolj şi a Primăriei Craiova, o serie de activităţi cu prilejul Zilei Mondiale a primului ajutor: asigurare de servicii de prim ajutor pentru participanţii la SPORT FEST, demonstraţii de prim ajutor pentru cei care au dorit să afle detalii, manevre de bază în acordarea primului ajutor, desfăşurarea unei campanii de promovare a sănătăţii în cadrul proiectului “Salvezi dacă ştii să acţionezi” – finanţat de Consiliul Judeţean Dolj.







