Gruparea din “Zăvoi” şi-a acontat cu emoţii tichetul pentru următoarea rundă a “competiţiei surprizelor”. Marţi după-amiază, pe stadionul “1 Mai” din Slatina, vâlcenii au întâlnit colega de serie, FC Olt, într-o întâlnire ce a contat pentru turul V al Cupei României. Elevii lui Lincar au început meciul practic în dezavantaj, după ce Leucuţa a deschis scorul pentru gazde la numai şapte minute de la primul fluier al partidei. Suspansul în tabăra oaspeţilor a fost menţinută până în finalul jocului, tabela păstrându-se intactă în majoritatea timpului trecut după golul înscris de slătineni.
Miracolul pentru vâlceni a sosit cu întârziere, în ultimul minut din timpul regulamentar, când Coman, servit excelent de Briceag, a introdus balonul în plasă prin intermediul unei lovituri de cap. Jocul a continuat astfel şi după încheierea celor 90 de minute, fiind nevoie de stabilirea unei câştigătoare.
În prelungiri, niciuna dintre formaţii nu a reuşit să finalizeze pe tabelă oportunităţile ofensive, astfel încât brigada de arbitri a fost obligată să treacă la o nouă etapă, cea a loviturilor de departajare.
Vâlcenii s-au dovedit mai eficienţi de la punctul cu var, iar graţie transformărilor lui Cucui, Coman, Ovidiu Popescu şi Pârvulescu, şi intervenţiilor excelente a portarului Dani Popescu, s-au calificat pentru următoarea fază a Cupei României. Pentru slătineni, au punctat la penaltiuri Bobi Verdeş şi Ignea, în timp ce Dobricean şi Fâşie au fost ghinioniştii formaţiei oltene. Singurul jucător care a ratat de partea vâlcenilor a fost Codin. În şaisprezecimile Cupei, CSM Râmnicu-Vâlcea va da piept cu o echipă de Liga I, meciurile urmând să fie împerecheate săptămâna viitoare, pe 16 septembrie. În divizia secundă, trupa lui Lincar va întâlni sâmbătă pe teren propriu, ACS Poli Timişoara, în timp ce FC Olt Slatina va sta.
–––
REZULTATE ETAPA A V-A A CUPEI ROMÂNIEI
Aerostar Bacău – SC Bacău 0-5
Cetatea Târgu Neamţ – Rapid CFR Suceava 0-1
Viitorul Axintele – Unirea Slobozia 6-4
Gloria Buzău – CF Brăila 0-1
FC Ştefăneşti – ACS Berceni 2-3
Fortuna Poiana Câmpina – Unirea Târlungeni 3-0
FC Voluntari – CS Mioveni 1-2
Chindia Târgovişte – SCM Academica Piteşti 2-1
FC Caransebeş – Metalul Reşiţa 9-8
Şoimii Pâncota – ACS Poli Timişoara 3-2
Unirea Jucu – Olimpia Satu Mare 6-5
Arieşul Turda – FC Bihor Oradea 0-1
Farul Constanţa – Săgeata Năvodari 1-3