Centura de siguranţă- şansă la viaţă

Redactia

Una dintre cauzele care contribuie la creşterea riscului de victimizare din accidentele rutiere este şi faptul că folosirea centurii de siguranţă nu reprezintă o prioritate pentru pasagerii din faţă şi, cu atât mai puţin pentru cei de pe locurile din spate .
În perioada 8- 14 septembrie a.c. la  nivel naţional se desfăşoară acţiuni pentru impunerea respectării prevederilor legale cu privire la portul centurii de siguranţă, scopul acestor activităţi constituindu-l reducerea riscului de victimizare a participanţilor la traficul rutier. Activitatea face parte din campania preventivă iniţiată în plan naţional ,,Alege viaţa,, în conformitate  şi cu calendarul de activităţi din anul 2014 al Organizaţiei Poliţiilor Europene – TISPOL. În acest sens, şi la nivelul Poliţiei Rutiere Vâlcea sunt organizate zilnic acţiuni în trafic, la nivelul întregului judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere .

Conform legislaţiei  în vigoare toţi pasagerii unui  autovehicul, inclusiv cei de pe bancheta din spate, trebuie să poarte centura de siguranţă. Experţii în siguranţă auto au calculat că şansele de supravieţuire în caz de accident cresc cu peste 50%
în cazul purtării centurii de siguranţă. Cu toate acestea, un studiu IMAS arată că, la noi, există prejudecata că nu e nevoie de centură, întru-cât din cauza aglomeraţiei se circulă încet şi pericolele sunt mai mici, dar se omite că mare parte din accidente au loc în mediul urban.

Dar  dacă efectele utilizării centurii de siguranţă sunt benefice, de ce nu toată lumea poartă centura? Printre şoferi circulă mituri potrivit cărora centura este periculoasă pentru că te împiedică să ieşi din maşină în cazul unui accident, că şifonează hainele, că este incomodă şi că airbag-ul oferă suficientă protecţie .Cu toate acestea , coliziunile sunt periculoase chiar şi la viteze mici. Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul trei al unei clădiri .

PREA  MULŢI  OAMENI  SUNT  RĂNIŢI  GRAV  PENTRU  CĂ  NU  FOLOSESC  CENTURA  DE  SIGURANŢĂ !

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol