Consilierele locale PDL din CL Drobeta Turnu Severin, Veronica Nicolae şi Mihaela Golea care au trecut la PSD din oportunism ţin cu dinţii de funcţii, susţine preşedintele PDL Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu.
Procesul intentat de PDL Mihaelei Golea a fost câştigat, iar acum se află în faza de recurs la Curtea de Apel Craiova. Cazul celeilalte ,,trădătoare”, Veronica Nicolae, a fost tranşat definitiv de instanţa de judecată privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, ca urmare a retragerii sprijinului politic. În pofida acestui fapt, Consiliul Local Severin refuză să ia act de decizia justiţiei şi o ţine în braţe pe ,,doamna Vera”.
Însă acestă încăpăţânare prostească a adus până acum Consiliului Local Drobeta Turnu Severin sancţiuni pe peste 35.000 de lei. Iar suma creşte cu fiecare zi de întârziere a punerii în aplicare a hotărârii judecătoreşti, susţine Mircea Grosu. Totuşi la ultima şedinţă a CL Severin un consilier PDL a părăsit funcţia ca urmare a hotărârii judecătoreşti definitive. Este vorba de Cristinel Covrig.
Veronica Nicolae sau ,,bruneta de la PDL” cum este cunoscută în mediul politic mehedinţean ar fi trebuit zburată demult din funcţia de consilier local al CL Drobeta Turnu Severin. Asta pentru că partidul pe listele căruia a fost aleasă a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă, după ce i-a retras sprijinul politic.
Motivul concret a fost acela că ,,doamna Vera”, la fel ca mulţi colegi democrat liberali, ,,trădători” şi ,,oportunişti” au trecut de partea PSD . Preşedintele PDL Drobeta Turnu Severin susţine că, în mod paradoxal, cei care formează majoritatea în CL Severin nu vor să ia act de decizia instanţei, acceptând sancţiuni financiare care cresc cu fiecare zi de întârziere. Pedeliştii încearcă să o dea afară din CL Severin şi pe Mihaela Golea care, la fel ca Veronica Nicolae, a trecut de partea PSD-ului. Preşedintele PDL Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu susţine că partidul a retras sprijinul politic tuturor consilierilor oportunişti şi trădători care au trecut de partea PSD-ului şi a solicitat în instanţă încetarea mandatelor acestora.
Noi am câştigat procesul cu Mihaela Golea şi acum suntem în faza de recurs la Curtea de apel Craiova. Eu cred că va avea aceeaşi soartă ca Veronica şi Covrig Cristinel , adică va pierde. La Veronica avem de a face cu o decizie judecătorească definitivă de încetare a mandatului de consilier local însă Consiliul Local nu o pune în aplicare . Din acest motiv Consiliul Local are până în prezent de plătit 350 de milioane de lei vechi, iar suma creşte odată cu fiecare zi de întârziere. Am înţeles că au contestat amenda în instanţă însă acestea sunt tertipuri ieftine. Statul va lua aceşti bani de la Consiliul Local. E posibil ca la anul când vine Curtea de Conturi să stabilească o chestiune simplă şi anume că banii trebuie să fie recuperaţi de la consilierii care nu au dorit să pună în aplicare o decizie judecătoarească.
Ne-a declarat preşedintele PDL Severin Mircea Grosu
Acesta ne-a mai spus că toţi consilierii trădători precum şi ,,alţii ca ei” au recunoscut că au trecut de partea PSD-ului.
Toţi aceşti consilieri trădători şi alţii ca ei au recunoscut că ei nu mai votează cu PDL-ul şi că au trecut de partea PSD. Cum din ce motive? Din opportunism.
Ne-a mai spus Mircea Grosu
Consilierii locali ai municipiului Drobeta Turnu Severin au fost convocaţi în cursul zilei de 28 agust 2014 la şedinţa ordinară, cu un număr de 12 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi.
Două dintre ele au fost iniţiate în vederea încetării de drept a mandatelor de consilier local pentru Nicolae Veronica Simona şi Covrig Cristinel, pe numele celor doi existând sentinţe definitive şi irevocabile în acest sens.
Proiectul de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier pentru Nicolae Veronica Simona a fost scos de pe ordinea de zi deoarece ,,a lipsit o parte din documentaţia necesară”.
În ceea ce-l priveşte pe ,,trădătorul” Covrig Cristinel, acesta nu mai este consilier local, în numele său fiind validată Mitucă Diana Maria, aleasă ca supleant pe lista de candidaţi din partea MNMh, alianţa electorală judeţeană între PDL, PNŢCD şi PER.
Consilierul local severinean PDL, Cristinel Covrig a plătit cheltuielile de judecată şi a plecat singur din funcţia de consilier local. Atât Mihaela, cât şi Veronica vor avea aceeaşi soartă. Soarta lui Covrig!
Ne-a declarat preşedintele PSD Severin Mircea Grosu.

