Sărbătoare unică în ţară şi în Europa la Şviniţa – Mehedinţi

Redactia

Şviniţa, o minunată  comună mehedinţeană de pe Clisura Dunării se mai numeşte şi ,,tărâmul smochinelor”  deoarece  aici este locul unic din ţară şi din Europa unde smochinii cresc şi rodesc în gospodăriile oamenilor precum corcoduşii din zona Olteniei. Edilul-şef Nicolae Curici ne-a declarat că primăria organizează sâmbătă 31 august 2014  cea de-a XIV ediţie a ,,Festivalului Smochinelor”, o zi de neuitat cu tradiţionalele concursuri în care se vor premia cea mai bună dulceaţă de smochine şi cea mai bună ţuică de smochine.

Din program nu vor lipsi manifestările sportive şi culturale, întrecerile  de pescuit, , muzica populară românească şi sârbească, o mulţime de invitaţi din ţară şi străinătate şi nu în ultimul rând comercianţii de bere şi mici. Ca o premieră în acest an va exista un stand unde curioşii pot asista la  etapele prin care smochinele culese din pomi ajung să formeze rarisima dulceaţă.
Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Primăria şi Consiliul Local Şviniţa  şi Uniunea Sârbilor din România organizează sâmbătă pe  31 august a.c., a 15-a ediţie Festivalul Smochinelor în comuna Şviniţa. Programul manifestărilor va începe de la ora 12.00 şi va cuprinde o serie de întreceri sportive: fotbal, şah, tenis de masă, pescuit.

De asemenea va avea loc o prezentare a standurilor cu produse din smochine şi va fi premiată cea mai bună dulceaţă dar şi cea mai bună ţuică din smochine. Potrivit primarului Nicolae Curici ca o premieră în acest an vor  exista standuri unde se va face ,,de la zero” celebra dulceaţă de smochine. Ca de obicei nu vor lipsi  parada costumelor populare dar şi spectacole artistice cu interpreţi şi formaţii de muzică din Sviniţa, Bor-Serbia, Arad, Gottlob, Orşova, Liubcova ,  Ponoare etc .

Sunt invitaţi să participe la festivalul nostru toţi iubitorii de distracţie şi voie bună. Avem un program diversificat cu muzică pentru toate gusturile, avem comercianţi cu bere mici, frigărui şi  foarte multe surprize.
Ne-a declarat primarul Nicolae Curici

Tărâmul unic al smochinelor

Comuna Şviniţa este singurul loc  din judeţ , din  ţară şi din Europa  unde smochinii cresc în gospodăriile oamenilor precum corcoduşii în zona Olteniei.
Tocmai de aceea capul de afiş al sărbătorii este competiţia oficială de desemnare a localnicilor care au cea mai bună ţuică ori dulceaţă din smochine.Festivalul Smochinelor de la Şviniţa-Mehedinţi, ediţia a XV-a, va avea loc în acest an sâmbătă pe data de 31  august. Primarul Nicolae Curici ne-a povestit că în urmă cu circa 500 de ani smochinul a fost adus la Şviniţa şi pe insula Ada –Kaleh de către un paşă turc.

Putem spune că Şviniţa este un tărâm al smochinelor. Este o zonă unică în ţară şi în Europa. Nu mai există aşa ceva. Aici smochinii cresc precum corcoduşii în Oltenia. Fiecare localnic are smochini roditori, face dulceaţă, face ţuică. Şi noi primăria am plantat 1000 smochini printr-un proiect NATO de 70.000 dolari şi peste un an vor da rod. Clima de aici este cu influenţă mediteraneană  şi le prieşte foarte bine smochinilor. Apropo de dulceaţa de smochine de Şviniţa. Am înreregistrat-o la OSIM şi acum e marcă înregistrată la fel ca magiunul de Topoloveni.
Ne-a dezvăluit primarul Nicolae Curici

Pentru că sunt produse rare şi de calitate un kilogram de dulceaţă de smochine se vinde cu 15 lei iar un litru de ţuică de smochine poate ajunge până la 50 de lei. Însă preţurile stabilite de producătorii de la stadurile ce se vor organiza în zonă, sunt negociabile.

Uniunea Sârbilor din România finanţează marea sărbătoare

Edilul-şef al Sviniţei ne-a declarat că pentru Festivalul Smochinelor ediţia a XV-a nu a cheltuit niciun leu din bugetul local.

Nu ne-a costat niciun ban de la bugetul local. Suntem sprijiniţi de către Uniunea Sârbilor din România şi de câţiva sponsori.
Ne-a declarat edilul-şef

Evenimentul mult aşteptat va debuta sâmbătă 31 august cu întreceri de pescuit sportiv, şah, minifotbal după care vor începe manifestările culturale. Concret este vorba de parada costumelor populare cu invitaţi din localităţi din judeţele Arad, Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi. De la eveniment nu vor lipsi nici oaspeţi din Serbia mai exact din localitatea Milanovăţ, înfrăţită de mult timp cu Şviniţa dar şi din Bor.

De anul acesta avem relaţii şi parteneriate şi cu autorităţile din Bor unde se află o exploatare minieră de aur şi de bauxită. Oamenii de acolo sunt foarte bogaţi şi prietenoşi, facem schimburi de experienţă cu ei, socializăm.
Ne-a declarat primarul Curici

Pe perioada întregii zile de sâmbătă toţi cei care vor veni la Festivalul Smochinelor vor putea asculta muzică populară  de la două formaţii  una din Serbia şi alta din ţară. Poate cel mai aşteptat moment al evenimentului va fi concursul prin care juriul va desemna cea mai bună ţuică şi dulceaţă de smochine. De la sărbătoare nu vor lipsi comercianţii de bere şi mici.

Pe acestă cale invităm pe toată lumea sâmbătă la Şviniţa la o sărbătoare de vis să se distreze. Avem muzică românească şi sârbească, comercianţi cu bere şi mici, dulceaţă de smochine şi  ţuică de smochine  care sunt  specialitatea casei. Tot o specialitate a casei va fi şi pleşcaviţa sârbească pentru că noi la Şviniţa suntem de etnie sârbă în pondere de 93% şi ca număr în jur de 1000 de persoane. Ne-am integrat cu românii şi trăim ca fraţii însă ne păstrăm identitatea, portul şi tradiţia. Aici se vorbeşte sârbeşte cea mai veche limbă slavă şi bineînţeles şi româneşte.
Ne-a declarat primarul din Şviniţa, Nicolae Curici

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol