Primăria Craiova plăteşte 178.000 de euro doar pentru exproprierea terenului din zona Canalului Corniţioiu. Investiţia totală de casetare şi decolmatare se ridică la 6 milioane de lei.
Municipalitatea craioveană se pregăteşte să rezolve problema mirosului pestilenţial din zona Corniţoiu şi a ţânţarilor care apar în perimetrul canalului colector.
Astfel, în această săptămână, consilierii locali vor aproba declararea de utilitate publică de interes local a lucrării ”Amenajare Canal Corniţoiu, tronsoanele cuprinse între: 1) str. George Enescu şi str. Dacia şi 2) str. Deceneu şi str. Bariera Vâlcii şi preluarea izvoarelor costiere str. Pârâului“–Tronsonul II- zona Cimitirul Sineasca-str. George Enescu.
Expropriatorul va fi municipiul Craiova prin Consiliul Local al Municipiului Craiova.
De asemenea, se vor aproba indicatorii tehnico-economici, după cum urmează: valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) 5.691.086 lei din care: C+M 2.698.220 lei (1Euro = 4,3602 lei la data de 22.02.2012). Durata de realizare a investiţiei este de 9 luni. Lungimea canalului este de 349 m canalizare pluvială; 420 m canalizare menajeră; 114 m subtraversare.
Totodată se va aproba declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor din aceste perimetre.
Potrivit proiectului, despăgubirile ce vor fi acordate se ridică la 792.900 lei (178.800 euro).
Beneficiarul sumei este societatea Longevity SRL.
În noiembrie 2007, Jurnalul Naţional scria că” “Longevity” nu este un nume întâmplător: patronul firmei este francezul Marc Gerard Georges Chouraqui, care are 75 de ani, dar a mai fost implicat în defrişarea unei suprafeţe de 40 ha de pădure în Făget, lângă Cluj, dar şi în preluarea unei suprafeţe de 5.000 mp de teren având ca destinaţie iniţială “bază sportivă” în Bucureşti, pe Strada Zagazului, în zona Lacului Floreasca. În fostul Parc Corniţoiu, francezul deţine acum şapte hectare, preluate de la moştenitorul familiei Spirtaru. ”
Pe site-ul municipalităţii craiovene a fost publicat şi raportul privind necesitatea investiţiei în zonă.
Potrivit Studiului de Fezabilitate aprobat prin HCL nr. 103/30.08.2012 situaţia actuală a Tronsonul II arată că acesta este situat în marea lui parte în parcul Corniţoiu şi comportă mai multe probleme: canalul pluvial este deschis, din pământ iar acest lucru a favorizat creşterea vegetaţiei abundente (stuf, păpuriş, arbuşti) în toată zona. Această vegetaţie creează de asemenea un mediu propice pentru apariţia ţânţarilor şi altor dăunători care cauzează discomfort şi neplăceri locuitorilor din zona blocurilor de pe străzile Constantin Brâncoveanu şi George Enescu; analizarea menajeră este deteriorată şi apele uzate se infiltrează în canalizarea pluvială dând naştere pe perioadele toride de vară la mirosuri neplăcute. Acest tronson de canalizare necestită reabilitare prin înlocuirea conductelor existente (ovoid din beton 600/400 din informaţiile prezentate în caietul de sarcini) precum şi camasuirea subtraversării străzii George Enescu. Izvoarele costiere din apropierea străzii Constantin Brâncoveanu contribuie de asemenea la apariţia zonelor de băltire care favorizează inconvenientele enunţate mai sus pentru locuitorii din zonă. Reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare, precum şi construcţia unui colector principal de apă uzată de-a lungul canalului Craioviţa pentru colectarea deversărilor de apă uzată. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei survine din cele descrise mai sus pentru a se putea asigura un climat de trai propice şi adecvat pentru o zonă urbană pentru locuitorii din zona acestor tronsoane prin înlăturarea factorilor improprii cum ar fi mirosurile neplăcute, ţânţarilor şi altor dăunători a căror prezenţă este favorizată de situaţia actuală. De asemenea prin această investiţie sunt asigurate şi condiţiile unei bune funcţionări şi exploatări corespunzătoare ale reţelelor de canalizare.
Până acum, două din cele trei tronsoane ale canalului au fost licitate, în prezent lucrându-se la proiectarea tehnică.
Edilul-şef al urbei intenţionează ca în zonă să construiască un parc de distracţii “Dracula”.

