PNL Mehedinţi a decis în mod democratic să îi solicite lui Klaus Iohannis să candideze la Preşedinţia României. Biroul Politic Teritorial al Organizaţiei Judeţene a votat susţinerea acestuia atât pentru prima funcţie în stat cât şi la şefia Partidului Naţional Liberal.
Decizia de susţinere a lui Klaus Iohannis pentru cele două funcţii a fost luată, potrivit şefului PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, în cadrul întâlnirii Biroului Politic Teritorial cu unanimitate de voturi.
Am avut o dezbatere în cadrul Biroului Politic Teritorial şi am avut plăcuta surpriză să constat că propunerea mea privind candidatura domnului Iohannis atât la preşedinţia partidului cât şi la preşedinţia României atât din partea PNL, cât şi din partea construcţiei de dreapta cu PDL să fie votată în unanimitate de toţi colegii prezenţi. Cu această ocazie, Organizaţia PNL Mehedinţi îi şi lansează domnului Klaus Iohannis propunerea de a candida la prezidenţiale.
A declarat preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu
În cadrul întâlnirii Biroului Politic Teritorial al PNL Mehedinţi au fost prezenţi 29 din cei 32 de membri.






