Din cauza conflictelor politice din Ucraina, Federaţia Internaţională de Judo a retras oraşului Doneţk dreptul de organizare al Europenelor de Veterani, iar competiţia a fost mutată pentru sfârşitul lunii iunie, în capitala Cehiei, unde există stabilitate. Astfel, antrenoarea de la CSM Drobeta, Lena Sterea (57 kg), va încerca la Praga să cucerşească aurul continental, după ce la ediţia precedentă, de la Paris, luase „doar” argintul. Obiectivul sportivei de 44 de ani rămâne însă adjudecarea celui de-al V-lea titlul mondial consecutiv.
S-a stabilit ca, din cauza situaţiei tensionate din Ucraina, Europenele de Veterani să aibă loc în Cehia. Pentru mine vor fi ca o verificare înaintea Mondialelor, care vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie, la Malaga, în Spania. Obiectivul meu e să-mi păstrez titlul, pe care îl deţin din 2009.
A precizat Lena Sterea
Urmăriţi de Alina Dumitru
Până atunci, fosta campioană naţională de judo continuă să se ocupe de pregătirea copiilor de la clubul severinean, care la sfârşitul săptămânii trecute şi-au verificat potenţialul la cea de-a doua ediţie a Trofeului “Alina Dumitru”.
La competiţia din capitală, rezervată categoriilor de vârstă U 10, U 12 şi U 14, au participat 715 sportivi, de la 40 de cluburi. Având concurenţă pe tatami, CSM drobeta a luat o medalie de aur, prin Diana Argint (U 12 – 36 kg), Antonio Mosorlea (U 12 + 55 kg ) s-a clasat pe locul secund, în timp ce Ana Maria Vladu (U 12 – 26 kg) şi Teodora Dina (U 12 – 32 kg) au prins ultima treaptă a podiumului. Pe locul al V-lea s-au clasat Denisa Vâlvoi (U 12 – 26 kg) şi Andrei Dumitru (U 12 – 27 kg), iar Dominic Heidenreich (U 12 – 42 kg) a pierdut din primul tur.
A fost o competiţie grea şi lungă, de 12 ore. „Picii Atomici” au primit dulciuri, diplome şi medalii, dar au învăţat şi câte ceva din secretele judo-ului, sport olimpic care educă şi formează caractere puternice şi disciplinează viaţa celor care îl practică.
A declarat Sterea
În 1997, aceasta a fost colegă la centrul naţional de cadete, care activa la vremea respectivă la Drobeta Turnu Severin, cu Alina Dumitru, a cărei mamă e originară chiar din Mehedinţi