sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

«Dezvoltarea de modele eficiente pentru “Turismul cultural” în regiunea Montana, Vidin şi Dolj»

În perioada aprilie 2013-octombrie 2014, ARoTT implementează proiectul: “Dezvoltarea de modele eficiente pentru “Turismul cultural” în regiunea Montana, Vidin şi Dolj”. Proiectul este derulat împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri 2000 Montana, în calitate de Partener Lider şi cu Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri Vidin, ambele din Bulgaria, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară nr.3: Dezvoltare Economică şi Socială, Domeniul de intervenţie 3.1.: Susţinerea cooperării mediului de afaceri din zona transfrontalieră şi a promovării imaginii şi identităţii regionale.

Site-ul proiectului www.montana-vidin-dolj.ro a fost prezentat ieri în prezenţa reprezentantei ADR Montana, Maryka Tsenkova, a Mihaelei Langa şi lui Silviu Bratu de la Asociaţia Română de Transfer Tehnologic Craiova-ARoTT.
Site-ul cuprinde informaţii despre proiect, evenimentele ce vor avea loc în această perioadă cât şi principalele atracţii culturale, istorice şi tradiţii din cele trei regiuni.

În cadrul proiectului se desfăşoară activităţi referitoare la dezvoltarea unui pachet de resurse “Turismul Cultural” pentru regiunile Montana, Vidin, Dolj. De asemenea, se vor înfiinţa două centre de informare turistice, unul în Craiova, altul în Montana. În plus, se vor desfăşura cursuri de formare pentru ”Turismul Cultural”, vor fi organizate acţiuni pentru dezvoltarea de pachete pentru serviciile turistice, vor fi organizate expoziţii turistice specializate şi se vor stabili reţele transfrontaliere.
Grupurile ţintă vizate de acest proiect sunt IMM-urile care operează în mediul turismului, muzele, PNG-urile care activează în domeniul turismului şi patrimoniului cultural, toate din cele trei regiuni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul îşi propune să contribuie la Consolidarea dezvoltării economice a ramurii turismului în regiunea transfrontalieră Montana, Vidin şi Dolj, centre de informare operaţionale; pachete de informare pentru “Turismul Cultural” introduse cu succes prin centre de informare şi iniţiative publice; pachete de servicii turistice dezvoltate şi introduse prin publicul larg; contacte prin intermediul afacerilor, ONG-uri şi instituţii publice consolidate; creşterea popularităţii regiunilor Montana, Vidin şi Dolj ca destinaţie de servicii culturale.

Politica