Meciul care poate decide campioana

Redactia

Dunărea Calafat are ocazia să îşi consolideze poziţia de lider în play-off, cu o victorie în partida de sâmbătă, contra principalei urmăritoare, CSO Filiaşi. De altfel, acest meci poate fi cel decisiv pentru stabilirea campioanei judeţene şi respectiv echipei ce va merge la baraj.
Înaintea jocului de sâmbătă, de la Calafat, distanţa dintre cele două contracandidate este de două puncte. Anticipând o victorie a gazdelor, calafetenii vor acumula un avantaj mai mult decât liniştitor pentru returul din play-off, iar în condiţiile în care vor avea un parcurs impecabil până la reîntâlnirea cu Filiaşi, titlul va fi fără probleme acontat de aceştia.

În contextul unei izbânzi filieşene la sfârşitul săptămânii, duelul pentru primul loc în play-off va rămâne deschis până la ultimul joc, cu un atu de partea echipei pregătite de Ciurea, aceasta trecând la cârma clasamentului, cu un punct mai mult decât formaţia de la malul Dunării. O remiză ar fi un rezultat ce ar pune titlul pe masă la jocul retur de la Filiaşi, dacă cele două echipe vor continua să obţină victorii împotriva Progresului Segarcea şi Dunării Bistreţ.
Aşadar, soarta campionatului doljean poate fi decisă în proporţie de 80 la sută încă din meciul de sâmbătă sau poate rămâne o enigmă până în ultima rundă. Etapa a III-a din play-off va fi completată de partida Progresul Segarcea – Dunărea Bistreţ, care este programată sâmbătă diminieaţă, la ora 12.

––

PROGRAM ETAPA A III-A
Progresul Segarcea     –     Dunărea Bistreţ    ora 12
Dunărea Calafat     –     CSO Filiaşi    ora 12

Clasament play-off
1. Dunărea Calafat    8    5    2    1    16-9    17    
2. CSO Filiaşi    8    4    3    1    12-7    15    
3. Dunărea Bistreţ    8    2    1    5    7-13    7    
4. Progresul Segarcea    8    1    2    5    9-15    5

––

Cupa României

Unirea Tâmbureşti, invincibilă în Cupă

După CSO Filiaşi, Dunărea Calafat a căzut victimă formaţiei din Liga a V-a doljeană. Elevii lui Uşurelu au încheiat faza judeţeană a Cupei României în sferturi, după ce miercuri au fost învinşi la Tâmbureşti, scor 3-2, de echipa locală, ce este cu adevărat surpriza plăcută a judeţului Dolj, în această ediţie de Cupă. Singura formaţie ce continuă bătălia pe două fronturi este Dunărea Bistreţ, care nu a avut probleme în adjudecarea calificării în semifinale, depăşind Viitorul Coşoveni cu 4-1.
A treia echipă ce completează tabloul din următoarea rundă este Ştiinţa Malu Mare, care a învins în deplasare SIC Pan Unirea, cu 2-0. Ultima semifinalistă se va decide pe 20 mai, când se va disputa meciul din sferturi dintre Avântul Rast şi Viitorul Cârcea, care a fost amânat pentru acea dată, din cauza ploilor recente.

REZULTATE SFERTURI CUPA ROMÂNIEI – FAZA JUDEŢEANĂ
Viitorul Coşoveni     –     Dunărea Bistreţ    1-4
Unirea Tâmbureşti     –     Dunărea Calafat    3-2
SIC Pan Unirea     –     Ştiinţa Malu Mare    0-2
Avântul Rast     –     Viitorul Cârcea    20 mai

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol