C.A.S. Dolj continuă seria controalelor la furnizorii de servicii medicale

Redactia

În luna aprilie, C.A.S. Dolj a efectuat  24 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, dintre care 12 acţiuni de control tematic au avut loc la furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară.  
Şi de această dată au fost identificaţi pensionari care au beneficiat  nelegal de prescripţii medicale în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună. Aceştia au declarat  în scris că nu au alte venituri suplimentare pensiei, deşi figurau în evidenţele ANAF cu venituri impozabile. Compensarea suplimentară de 40% din contravaloarea medicamentelor compensate 90% prescrise de medicii de familie  pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii, se va recupera de la persoanele care au beneficiat nelegal de acestea.
Totodată, au fost prescrise medicamente compensate 90% de către medicii de familie, fără a solicita pacienţilor cupon de pensie şi declaraţii pe proprie răspundere privind veniturile realizate de aceştia. Pentru nerespectarea procedurii legale privind prescrierea medicamentelor compensate 90%, furnizorii au fost sancţionaţi cu imputarea sumei reprezentând compensarea de 40% din contravaloarea medicamentelor compensate 90%.

Nu a fost respectată obligaţia contractuală privind utilizarea formularelor tipizate obligatorii,  în sensul că nu se folosesc formularele de Cereri de transfer, Fişa de consultaţii medicale, Registre de tratamente, Fişe de urmărire a gravidei şi nu se completează toate rubricile documentaţiei obligatorii, fiind aplicată sancţiunea contractuală  Avertisment scris. Nu s-au respectat nici protocoalele de practică pentru prescrierea, monitorizarea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni, protocoale elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fiind aplicată sancţiunea contractuală Avertisment scris şi imputarea contravalorii medicamentelor prescrise eronat.
Cristina Mîndreci, expert relaţii publice în cadrul CAS Dolj

De asemenea, au fost identificate consultaţii medicale raportate de  medicii de familie pentru pacienţii care se aflau internaţi în unităţi sanitare cu paturi, care au fost imputate medicilor respectivi, aplicându-se măsura diminuării valorii minime garantate a punctului per capital pentru lunile respective, cu 10%.
La furnizorii de medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu au fost efectuate cinci controale tematice,  constatându-se  că   sunt respectate obligaţiile contractuale.

La furnizori de servicii clinice s-au desfăşurat trei acţiuni de control tematic, constatându-se  următoarele deficienţe: raportarea unor servicii medicale clinice pentru pacienţii care erau internaţi în spital, dispunându-se măsura recuperării contravalorii serviciilor medicale  clinice  şi diminuarea  valorii minime garantate a punctului per serviciu pentru lunile respective, cu 10%; nerespectarea art.7, punctul 7 din contractul de furnizare de servicii medicale, conform căruia furnizorii sunt obligaţi să completeze corect şi la zi formularele utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv cele privind evidenţele obligatorii, cele cu regim special şi cele tipizate, fiind aplicată sancţiunea Avertisment scris; nerespectarea art. 7, punctul  33 din contract, conform căruia furnizorul are obligaţia  să raporteze, în vederea contractării la casa de asigurări de sănătate, lista cu bolnavii cu afecţiuni cronice aflaţi în evidenţa proprie şi lunar, mişcarea acestora, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, fiind aplicată sancţiunea  Avertisment scris. Distribuirea carnetelor  medicilor curanţi din clinicile spitalelor se efectuează cu încălcarea art. 8 pct. (2) din Ordinul  MS/CNAS  233/125/2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, urmând ca unităţile sanitare să-şi remedieze  aceste disfuncţionalităţi.
Cristina Mîndreci, expert relaţii publice în cadrul CAS Dolj

Control inopinat la  un furnizor de servicii spitaliceşti

A fost verificat tematic şi un furnizor de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate – paraclinic, constatându-se că acesta  respectă obligaţiile contractuale. Probleme nu au existat nici la furnizorii de dispozitive medicale, precum nici la cei de servicii de recuperare-reabilitare.
În plus, a fost efectuat un  control inopinat la  un furnizor de servicii spitaliceşti care a eliberat concedii medicale şi au fost identificate concedii medicale acordate  fără declaraţia pe proprie răspundere a pacientului, medicul prescriptor fiind sancţionat contravenţional cu Avertisment scris.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol