Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au participat, ieri, la Conferinţa Internaţională “Europa – trecut, prezent, viitor” desfăşurată la Muzeul Olteniei din Craiova de către Liceul Charles Laugier.
Această reuniune face parte din ultima etapă a proiectului internaţional în care liceul craiovean este partener – “Educaţie ecologică pentru dezvoltarea durabilă a oraşelor noastre” şi a avut participanţi din opt ţări partenere: Franţa, Spania, Italia, Portugalia, Belgia, Polonia şi Turcia.
Cu această ocazie, reprezentanţii A.B.A Jiu au împărtăşit invitaţilor din experienţa lor în ceea ce priveşte convieţuirea omului cu apa. Au fost punctate activităţile educaţionale pe care specialiştii A.B.A Jiu le desfăşoară în unităţile de învăţământ partenere, acţiunile de ecologizare, dar şi experienţa pe care o au de fiecare dată când natura se dezlănţuie.
Specialiştii apelor au dezbătut tema fluviului Dunărea, ce înseamnă aceasta ca prieten şi cum este ca “inamic”. Astfel, li s-a explicat invitaţilor despre efortul depus pentru protejarea faunei şi florei fluviului, despre frumuseţile naturale pe care acesta le străbate de la intrarea în ţară până la vărsarea în Marea Neagră. Totodată, prin câteva imagini reprezentative, cei prezenţi au putut vedea şi efectele negative ale Dunării atunci când iese din matcă.
Administraţia Bazinală de Apă Jiu a dat curs invitaţie coordonatorului de proiect, dl. Prof. Sorin Bârsan, specialiştii nostri fiind bucuroşi să împărtăşească din experienţa lor şi elevilor străini. De altfel, A.B.A Jiu are încheiat un parteneriat de colaborare pe parte educativă cu Liceul Charles Laugier din Craiova, motiv pentru care am avut activităţi comune şi anul trecut. Şi pentru că am dorit ca profesorii celor opt ţări să îşi amintească de noi şi când vor ajunge acasă, le-am oferit o broşură despre activitatea Apelor Române şi câte un tricou.
Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt A.B.A Jiu
Amintim că Liceul Charles Laugier din Craiova este începând din 11 mai 2014 gazda unei delegaţii de 30 elevi şi profesori din Franţa, Spania, Italia, Portugalia, Belgia, Polonia şi Turcia. Această vizită reprezintă ultima mobilitate a proiectului “Educaţie ecologică pentru dezvoltarea durabilă a oraşelor noastre” şi cuprinde, pe lângă diversele activităţi, reuniunea de bilanţ, rezultatul activităţilor întreprinse şi scrierea formularului de bilanţ pentru agenţie.
Proiectul de parteneriat Comenius cu titlul « Education ŕ l’écologie pour le développement durable de nos cités » reuneşte şcoli din opt tări europene (Belgia, Franţa, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia). România este reprezentată în acest proiect de către Liceul « Charles Laugier », Craiova. Scopul proiectului, ce se desfăşoara între 2012 –2014, este de a dezvolta elevilor spiritul de cetăţenie europeană, de a-i sensibiliza la marile provocări de mâine printr-un proiect centrat pe dezvoltarea durabilă. Toate tările partenere au desfăşurat, în perioada de implementare, activităţi de cercetare şi activităţi practice ale căror rezultate sunt prezentate în perioada mobilităţilor ce se vor desfăşura în fiecare ţară parteneră. Apa, energia electrică, materialele reciclabile, mâncarea eco, resursele naturale reciclabile au fost subiecte de studiu. Fiecare mobilitate va avea o temă distinctă, rezultatele finale urmând să fie prezentate într-o revistă numerică. Cadrele didactice, prin experienţa pe care o vor dobandi, vor putea propune discipline noi de studiu, în acord cu rezultatele Conferinţei de la Lisabona. În fiecare şcoală parteneră, temele proiectului au fost tratate interdisciplinar, rolul central avându-l elevul. Mobilităţile ce s-au desfăşurat i-a motivat pe elevi, îmbogăţindu-le cunoştinţele.
Sorin Bârsan, coordonator proiect