Veteranul Călina nu a avut rival pe şosea

Redactia

Fenomenul “master” a cuprins România sportivă în ultimii ani. Au început să fie organizate din ce în ce mai multe competiţii dedicate celor trecuţi de prima tinereţe, un lucru benefic în primul rând sportului ca mijloc de sănătate şi întreţinere. Un astfel de concurs s-a desfăşurat şi sâmbăta trecută la Piteşti, sub semnul Campionatului Naţional de Şosea „Master Athletics”.
Sportivul veteran Călina Dumitru, legitimat la CSM Craiova, a luat parte la întrecerile menţionate anterior şi chiar a izbutit o încoronare cu titlul de campion naţional la proba de 10.000 de metri, categoria M+55 ani.

A fost o competiţie foarte bine organizată. Ne-a fost şi vremea de ajutor în timpul cursei, chiar dacă în dimineaţa competiţiei au căzut câteva picături de ploaie. Concursul a fost unul bun, de calitate, şi sunt fericit că am reuşit să ies învingător în proba de 10.000 de metri. Va urma semi-maratonul de la Bucureşti, unde îmi propun o clasare pe podium, de ce nu chiar să repet performanţa de la Piteşti.
A declarat Călina Dumitru, inginer de meserie şi membru al Asociaţiei Atleţilor Veterani

Acesta a început să nutrească o pasiune pentru probele de distanţă în anul 2003, când a participat la un maraton în Bucureşti, iar de atunci nu a existat an în care să nu fie prezent la cel puţin o cursă de maraton în interioriul dar şi în afara graniţelor, ultima cursă fiind în 2013 în capitală, unde a alergat alături de fiul său Florian şi soţia sa Doina.
Sper ca într-o bună zi sa alerg în familie cursa de maraton ştafetă”, îşi doreşte “veteranul” Călina. În competiţiile de master, acesta are acumulate mai multe prezenţe pe podium la competiţiile interne, dar a ocupat şi locuri notabile la întrecerile internaţionale.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol