O femeie de 39 de ani din Slatina a fost arestată de poliţiştii din municipiul oltean, după ce luna trecută, Judecătoria Bacău a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnată la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Aceasta, în cursul anului 2012, recomandându-se operator al unei companii de telefonie mobilă, le aducea la cunoştinţă abonaţilor că au câştigat diverse premii. Pentru a intra în posesia premiilor, persoanele erau îndrumate să formeze un număr de telefon, unde li se recomanda depunerea unei sume de bani într-un cont. Prin această metodă, U. Carmen a determinat 7 persoane să-i depună într-un cont bancar sume de bani, înşelându-le astfel cu 9.000 lei. Cea în cauză a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Olt.
IPJ Olt
Poliţiştii olteni fac şi câteva recomandări pentru prevenirea unor astfel de înşelăciuni:
– În cazul în care sunteţi contactat de persoane care se recomandă drept reprezentanţi ai unor companii de telefonie şi care vă anunţă că sunteţi câştigătorul unui concurs, vă rugăm să verificaţi dacă, compania respectivă derulează un astfel de concurs şi dacă dumneavoastră participaţi în cadrul acestuia
– Solicitaţi celui care v-a apelat cât mai multe detalii cu privire la concursul în cadrul căruia aţi fi câştigat un premiu
– Nu acceptaţi în nici un caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui bun, la care aţi fost anunţat câştigător
– Nu comunicaţi în aceste situaţii informaţii personale sau confidenţiale, precum codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, conturi bancare sau numere ale cardurilor deţinute.