Fără camere video la Evaluările Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Redactia
10 Min Read

Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a nu au de ce să-şi mai facă griji. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că la evaluările pe care aceştia le vor susţine, începând cu data de 28 mai, nu vor exista camere video, iar notele nu vor fi publice.

Primii testaţi, elevii de clasa a IV-a

Examenele de Evaluare Naţională pe care le vor susţine elevii la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor începe în data de 28 mai şi se vor finaliza pe 6 iunie, după cum a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Calendarul iniţial pus în dezbatere a fost modificat, iar primii testaţi vor fi elevii de clasa a IV-a, la Limba română.
Notele nu vor fi trecute în catalog, evaluările se vor desfăşura în clasă. De asemenea, micuţii nu vor fi separaţi câte unul în bancă, însă pentru a nu exista dubii, testele vor fi concepute pe mai multe numere. Astfel, colegii de bancă nu vor avea aceleaşi subiecte. Pricopie a mai anunţat că rezultatele obţinute de elevi, la Evaluarea Naţională introdusă în premieră, în acest an, la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu vor conta la admiterea în clasa a IX-a.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evaluările Naţionale  la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a au rolul de a evalua, pe de o parte nivelul de pregătire al elevilor după câţiva ani de şcoală, iar pe de altă parte, de a pregăti elevii cu atmosfera de examen. Nu sunt examene naţionale, ci evaluări, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Metodele clasice de evaluare nu ne permit o analiză a pregătirii elevilor la nivel naţional. Modalitatea de evaluare la clasă diferă de la un profesor la altul, ori aceste evaluări naţionale transversale au acelaşi sistem de redactare a subiectelor, acelaşi sistem de măsurare a performanţei elevilor. Evaluările, însă, nu vor avea niciun impact, ci doar pregătesc admiterea pentru clasa a IX-a şi copiii nu vor fi ierarhizaţi niciodată în funcţie de aceste rezultate.
A declarat Remus Pricopie

Evaluările se vor desfăşura în două sesiuni, în luna mai

Potrivit MEN, testele au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în conformitate cu reglementările legale în vigoare. În anul şcolar în curs, aceste evaluări se vor desfăşura, în două sesiuni, în luna mai. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a constă în administrarea a trei teste vizând evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise şi evaluarea competenţelor de matematică.
Elevii care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă vor susţine, pe lângă testele la limba română şi matematică, încă două probe în care le vor fi evaluate competenţele de receptare a mesajelor citite şi competenţele de producere a mesajelor scrise (ambele în limba maternă).
În cadrul evaluării la clasa  a II-a, testul de evaluare a competenţelor de receptare a mesajelor citite şi testul de evaluare a competenţelor de producere a mesajelor scrise se desfăşoară în aceeaşi zi, cu o pauză de zece minute între ele.
Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a presupune un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică. Pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale, care studiază după un curriculum în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.
Totodată, evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a VI-a constă în susţinerea unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare ‘Limbă şi comunicare’, respectiv a unui test pentru evaluarea unor
competenţe specifice ariei curriculare ‘Matematică şi Ştiinţe ale naturii’.

Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei

Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a. Elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei.
Acestea sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Mai mult de atât, după administrarea testelor la clasa a IV-a se realizează eşantionarea unităţilor şcolare din învăţământul de stat şi particular din întreaga ţară, evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, fiind o evaluare standardizată şi având ca scop furnizarea datelor şi a dovezilor necesare pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.

Peste 17.000 elevi doljeni vor susţine Evaluările Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Potrivit ISJ Dolj, în judeţul Dolj, 5.831 elevi de clasa a II-a vor susţine Evaluarea Naţională, în timp ce 5.704 elevi de clasa a IV-a sunt înscrişi la aceste testări. Cei mai mulţi elevi care vor susţine aceste probe sunt cei de clasa a VI-a, în număr de 5.840.
În topul celor mai mulţi elevi înscrişi la Evaluarea Naţională care se desfăşoară în premieră, în acest an, se află marile colegii din Bănie: Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti’’- clasa a II-a: 158 elevi, clasa a IV-a: 144 elevi şi clasa a VI-a: 139 elevi, Colegiul Naţional ,,Carol I’’- clasa a II-a: 142 elevi, clasa a IV-a:97 elevi şi clasa a VI-a: 127 elevi, precum şi Colegiul Naţional “Elena Cuza’’- clasa a II-a: 61 elevi, clasa a IV-a: 48 elevi şi clasa a VI-a:70 elevi.

Şcoala Gimnazială Gogoşu înregistrează cel mai mic număr de candidaţi din judeţul Dolj

La polul opus, Şcoala Gimnazială Gogoşu înregistrează cel mai mic număr de candidaţi din judeţul Dolj. Unitatea şcolară înregistrează doar patru elevi de clasa a II-a, doi de clasa a IV-a şi unul singur de clasa a VI-a. O situaţie similară există şi la Şcoala Gimnazială “Eufrosina Popescu’’ Botoşeşti. În clasa a II-a există doar trei elevi înscrişi, în timp ce în clasa a IV-a sunt şapte elevi, iar în clasa a VI-a opt elevi.

Schimbări importante la admiterea la liceu şi facultate

Schimbări importante au loc şi la admiterea la liceu şi facultate din acest an.
Admiterea în liceu se va face pe baza mediei la evaluarea naţională în pondere de 75 la sută, în timp ce facultăţile nu mai pot ţine cont la admitere de notele din liceu ale candidaţilor, acestea fiind doar unele dintre schimbările importante din Educaţie în 2014. Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere liceu 2014, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial. Cursurile la clasa a VIII-a se vor încheia în 13 iunie 2014, iar în perioada 16-18 iunie va avea loc înscrierea la evaluarea naţională.
Anul 2014 a adus, pentru prima dată, simularea examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, introdusă de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, cu speranţa că elevii vor acorda o mai mare atenţie “examenului maturităţii”. Asta după ce, în ultimii ani, tinerii nu au demonstrat prea mare interes pentru aceste examen, promovabilitatea scăzând vertigios, după introducerea camerelor de supraveghere din clase.

Universităţile vor putea stabili criterii specifice pentru admitere

Mai mult de atât, universităţile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licenţă, master sau doctorat.
Astfel, universităţile pot lua în continuare în calcul, la admiterea la licenţă, media la bacalaureat sau notele la unele probe din acest examen. Un alt act normativ acordă dreptul absolvenţilor învăţământului profesional să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă.
Legea Educaţiei Naţionale acorda posibilitatea absolvenţilor învăţământului profesional, care promovau examenul de certificare a calificării profesionale, să urmeze cursurile învăţământului liceal doar la forma cu frecvenţă redusă.

Share This Article