Salt înapoi în orizontul retrogradării

Redactia

Marţi, “trei ceasuri rele”, a fost o zi nefastă pentru echipele ce activează în ultimul eşalon naţional. Nici CS Podari, nici ACSV Municipal nu au reuşit să se impună în etapa cu numărul patru, disputată în urmă cu două zile.
Eşecurile le-au adus iarăşi la ameninţarea aerului de Liga a IV-a, poziţia ultimelor clasate fiind departajată de o diferenţă mică de punctaj faţă de formaţiile doljene.
CS Podari şi-a tăiat singură creaca de sub picioare la Chiajna, unde a izbutit să deschidă scorul în primul sfert de oră, prin Bălmău(15), dar nu a putut păstra rezultatul până la ultimul fluier al centralului. Gazdele au revenit în joc până la pauză, prin golul înscris de Răsdan(43).
În a doua parte, alb-verzii de la Concordia au stabilit scorul final prin reuşita lui Cr. Albu(73), ce a păstrat punctele la Chiajna.

A fost un joc, am condus cu 1-0, din păcate rămâne rezultatul final. E normal să fim dezamăgiţi după acest meci, mai ales că este şi prima înfrângere din play-out şi nu venit într-un moment bun. Am ratat destule ocazii, ei erau obişnuiţi cu acel teren sintetic şi aşa a fost scris meciul. Urmează Dinamo şi trebuie să ne concentrăm pentru partida de vineri, deoarece este un meci pe teren propriu şi nu avem voie să pierdem.
A declarat Vrăjitoarea

CS Podari a evoluat la Chiajna în următoarea formulă: Turieanu – Orban, Murgan, Geacă, Ciocioană – Bălmău, Dina, Dreşcă, Răduţ – Jianu – Preda. Au mai Jucat: Slavu, Ignat şi Mohora.
Dacă elevii lui Vrăjitoarea au avut de suferit în deplasare, municipalii lui Gavrilă au cunoscut gustul înfrângerii pe teren propriu. Pe stadionul din Işalniţa, CS Tunari a adus al treilea eşec pentru gruparea doljeană care s-a întors pe poziţia a patra a clasamentului. 2-0 a indicat tabela la final de meci în dreptul oaspeţilor, Panait(55) şi Ilin(78) semnând victoria echipei ilfovene.

Aveam nevoie de victorie în partida cu Tunari, pentru că am jucat pe teren propriu. Au fost mai buni ca noi, am încercat să ne facem jocul cât mai bine, dar nu s-a concretizat nimic pe tabelă. Acum, misiunea noastră este din ce în ce mai grea şi trebuie să ne revenim în cel mai scurt timp, pentru că trebuie să obţinem puncte.
A declarat tehnicianul municipalilor, Alin Gavrilă

ACSV Municipal a aliniat următorul prim 11 în partida de marţi, cu Tunari: Surdu – Istudor,  Gheorghiţă, Chiriţă, Popa(72 Varia) – Năstase(57 Mirescu), Flori, Mitroi, Ţucă(46 Ştoiu) – C. Scarlat(46 L. Scarlat), Tudor.
În acest moment, situaţia din ierarhie a celor două grupări doljene nu dă semne de bucurie, dar nu este nici una extremă. CS Podari ocupă locul trei, cu un total de 19 puncte, în timp ce ACSV Municipal este aşezată pe poziţia a patra, cu 18 puncte la activ.
Meciuri în care punctele să fie recuperate mai sunt de jucat, dar victoriile trebuie să survină şi în dreptul acestora, nu numai în favoarea adversarelor.
Vineri, Podari va întâlni liderul din play-out pe teren propriu, Dinamo II Bucureşti, iar Işalniţa va merge la Domneşti, aceste partide fiind ultimele din tur.

––-

REZULTATE ETAPA A IV-A
Concordia II Chiajna     –     CS Podari    2-1
Dinamo II Bucureşti     –     Viitorul Domneşti    4-0
ACSV Mun. Craiova     –     CS Tunari    0-2

Clasament play-out
1. Dinamo II Bucureşti    14    9    2    3    31-12    29
2. CS Tunari    14    6    3    5    26-24    21
3. CS Podari    14    5    4    5    18-16    19
4. ACSV Mun. Craiova    14    6    0    8    18-22    18
5. Concordia II Chiajna    14    5    2    7    14-18    17
6. Viitorul Domneşti    14    4    3    7    11-26    15

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol