Melania Renghea află verdictul pe 8 mai

Redactia

Tribunalul Olt a decis ca verdictul în cazul poliţistei din Olt, Melania Renghea (29 ani), care este acuzată de tentativă de omor după ce şi-a înjunghiat fostul şef, să fie pronunţat pe 8 mai. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au cerut închisoare cu executare.
Melania Renghea şi-a recunoscut fapta. Poliţista şi-a înjunghiat fostul şef, Gheorghe Barbu, în decembrie 2012. În faţa instanţei poliţista a declarat că nu a vrut să îşi omoare fostul superior, ci a fost vorba de autoapărare.

Domnule judecător, aşa cum am mai spus şi o repet acum pentru ultima dată, eu nu am avut intenţia de a-l ucide pe dl. Barbu (victima faptei, n.a.), ci am vrut să mă apăr deoarece el încerca la acel moment să mă violeze. Las la aprecierea instanţei pedeapsa pentru fapta mea.
A spus Melania Renghea, potrivit adevărul.ro

Sursa citată mai scrie că, la rândul său, victima din proces, adică Gheorghe Barbu, fostul superior direct al poliţistei, a declarat că se impune o pedepsă cu închisoarea deoarece inculpata i-ar fi pus viaţa în pericol şi i-a denigrat imaginea.
Procurorul de caz a solicitat: condamnarea la închisoare cu executare a poliţistei Melania Renghea, interdicţia drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a şi b (a – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), acordarea de despăgubiri sociale – daune morale şi cheltuieli de judecată, plus prelevarea de probe biologice pentru introducerea acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Poliţista din Olt care şi-a înjunghiat fostul şef a fost trimisă în judecată, anul trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru tentativă de omor. Poliţista Melania Renghea şi fostul său superior Gheorghe Barbu, la acea vreme şef al Poliţiei Balş, au ajuns la spital pe 26 decembrie 2012, după ce femeia, care susţinea că poliţistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta în abdomen şi piciorul stâng.
Barbu a ripostat, lovind-o şi el pe femeie. Potrivit procurorilor, poliţista s-a prezentat la domiciliul fostului superior, Gheorghe Barbu. Acesta a invitat-o să intre în casă pentru discuţii, însă poliţista a insistat să o însoţească în autoturism. Odată urcaţi în maşină, femeia a pus autoturismul în mişcare şi a frânat brusc după 40 de metri, la insistenţele fostului şef. Atunci a început scandalul.

Partea vătămată B. G. a întrebat-o pe inculpata Renghea Melania Celestina care este motivul vizitei sale, ocazie cu care aceasta i-a spus că din cauza sa are probleme la actualul loc de muncă (Postul de Poliţie Brâncoveni), întrucât făcuse afirmaţii denigratoare la adresa sa în discuţiile cu actualul ei şef. Partea vătămată a infirmat acuzele aduse de inculpată, care, în momentul imediat următor, a înjunghiat-o în zona abdominală cu un cuţit de bucătărie (cu lama de 13,5 cm), pe care îl avea în autoturism, încercând să-i aplice şi o a doua lovitură în aceeaşi zonă, însă, ca urmare a acţiunii de apărare a părţii vătămate, acesta a deviat în genunchiul stâng. În altercaţia declanşată în interiorul autoturismului, partea vătămată a fost muşcată de învinuita Renghea Melania Celestina de omoplatul stâng, iar în încercarea de a o dezarma de cuţit, cei doi şi-au produs reciproc leziuni, prin zgâriere, la nivelul mâinilor.
Au stabilit anchetatorii

Cu două zile înainte de incident, Melania Renghea a depus o plângere la Parchetul din Craiova, în care îl acuza pe comisarul-şef, Gheorghe Barbu, şeful Poliţiei Rurale Balş, că a bătut-o şi violat-o. Mai mult, femeia a declarat că acesta ar fi oferit-o ca favor sexual şi altor poliţişti. În urma acuzaţiilor, Barbu a fost retrogradat, iar şeful IPJ Olt, al cărui nume apărea în plângere, a fost schimbat din funcţie. Anchetatorii au stabilit, însă, că faptele reclamate de femeie nu se confirmă.
Potrivit noului Cod Penal, Melania Renghea riscă între 10 – 20 închisoare.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol