Secţia de lupte a CSM Craiova şi-a reluat activitatea competiţională, iar sâmbătă şi duminică, pe cursul Mureşului, cadetele se vor lupta la Campionatul Naţional individual, fază de calificare, şi la prima etapă a Campionatului Naţional de echipe, la lupte libere. Astfel, rezultatele pe care luptătoarele pregătite de Petre Banciu le vor înregistra în acest week-end la Târgu-Mureş vor puncta pentru prima rundă de calificare a campionatului naţional de echipe, precum şi pentru întrecerea individuală. CSM Craiova se va prezenta la concursul amintit cu o echipă formată din zece sportive, după cum urmează: Ioani Cristina(38 kg), Priceputu Ştefania(40 kg), Vârban Daniela(49 kg), Corzanu Maria(52 kg), Enache Ana-Maria(56 kg) Breazu Ana-Maria(43 kg), Anghel Alexandra(60 kg), Miciu Larisa(70 kg) Pintilie Cristina(46 kg), Iva Mădălina(60 kg).
Referitor la sistemul competiţiei pe echipe, aceasta presupune în total patru etape, ca mai apoi primele trei clasate, în funcţie de punctajul obţinut în total, să intre în cursa finală, pentru râvnita medalie de aur. „Plutonul” aruncat de clubul nostru în luptă are drept obiectiv să prindă ultima rundă a campionatului naţional pe echipe, dar şi clasări pozitive la individual, iar antrenorul secţie de lupte a CSM Craiova, Petre Banciu, nu concepe un rezultat sub locul trei la etapa de la Târgu-Mureş. „Mergem la Târgu-Mureş pentru prima etapă a campionatului naţional individual şi pe echipe, unde sperăm la o clasare cât mai în faţă, iar la echipe sunt convins că vom prinde podiumul fără probleme. Avem o echipă foarte bună la cadete, fiecare luptătoare fiind în primele trei din ţară la propia categoria de greutate, şi vrem să atacăm aurul anul acesta, mai ales dacă finala va fi organizată de noi, asta ne dorim şi ăsta este obiectivul principal, pentru care vom trage tare încă de la Târgu-Mureş”, a declarat Petre Banciu.