Trei bătrâni, de 70, 72 și 74 ani, din județul Dolj au fost duși la spital, în urma unui accident rutier. Mașina în care se aflau, condusă de femeia de 70 ani, s-a oprit în câmp.
„În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că pe DN 56, în afara localității Maglavit, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Calafat care au stabilit faptul că o femeie, de 70 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, în afara localității Maglavit, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-o cultură agricolă.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și doi pasageri de 72 și 74 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital”, a declarat subcomisar de poliție Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Femeia care se afla la volan a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul,” a mai afirmat subcomisar de poliție Cristian Grigorescu.








