Cine e individul care îi face zile grele Simonei Sensual
Simona Suhoi, fosta Sensual, nu are liniște, deși s-a retras din viața de noapte. Un individ o hărțuiește, din nou. Aceasta a mai avut parte de unul, anul trecut. Disperată, Simona a făcut plângere la Poliție.
Pe la apartamentul Simonei Suhoi tot dă târcoale bărbatul, care o terorizează de aproape jumătate de an. ”Are peste 60 de ani, așa, după cum arată, stă pe undeva pe lângă blocul meu. Apare mereu, mă simt urmărită, am ajuns să schimb mașinile, să scap de el. Parchez într-un loc, plec și iau altă mașină din alt loc, dar degeaba”, a dezvăluit Simona Sensual.
Simona Sensual a făcut plângere la Poliție!
Simona a făcut plângere și la poliție. Bărbatul a fost citat, dar nu s-a prezentat în două rânduri. Așa că avea să fie săltat chiar de acasă de oamenii legii.
”Persoana reclamată a luat la cunoștință aspectele sesizate, fiindu-i puse în vedere normele legale de conviețuire socială, luându-și, totodată, angajamentul ca pe viitor să evite orice contact cu dumneavoastră pentru a nu da curs vreunei situații care v-ar putea provoca indignarea”, se arată în răspunsul pe care Poliția i l-a trimis Simonei, după audierea hărțuitorului.
Numai că învinuitul nu s-a cumințit. Procedează ca până acum. ”Nu pot să creeed! Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici nu știu ce să fac. Mi-e și teamă, sincer, cine știe ce poate fi în mintea unui astfel de individ. Probabil, voi ajunge, din nou, la Poliție, dacă nu se oprește”, a spus Simona Sensual.







