RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Despre somn şi vise. Divagaţii

Neplăcându-mi să mă fac de râsul curcilor nici măcar în scris, de ceva vreme ,,am ratat” pagina zilnică oferită de JO. De ceva vreme, adică de prin martie, de la cazul Caracal, când mi-a fost clar că politicienii români şi INSTITUŢIILE STATULUI, îşi bat joc de POPORUL ROMÂN în ultimul hal. Adică n-a fost destul că ne-au gonit în lumea largă o pătrime din tinerii şi maturii ţării, au dat drumul cu cinism ,,legal” şi la traficul de minore pentru ,,uz propriu” şi pentru Europa. Revin acum cu ceva ,,divagaţii” – eseu, adică bat câmpii cu graţie, că tot nu pot scrie încă despre ,,circul politic” oferit de politicieni în vara-toamna asta, înghesuind, inestetic jurnalistic, şi obositor pentru cititori, idei cât pentru o saptămână de editoriale. Aşadar, în ESO (actualul JO), din 23 sept. 2013, scriam editorialul ,,Despre somn şi vise”. Pe schiţa lui, actuală şi azi, ca idee şi realitate, încerc să vă spun că trăim, cum trăim, încă, în locul unde nu s-a întâmplat şi nu se întâmplă nimic normal de foarte multă vreme. Ia, noi trecem şi ne ducem, spre niciunde, păgâni* creştini ce suntem. Lumea aceasta, zicea dl. Voltaire, e teatru, orgoliu şi rătăcire, şi e plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire. E o lume, zic eu, în care geniul lui Goya, inoculat lumii, îi aduce lumii urâtul uman. El, Goya, realul, reprezintă şi prezintă o lume urâtă, care, privită, devine şi mai urâtă. Cred că e singurul geniu care te face să-ţi fie frică de tine însuţi, dacă ai timp să fii cu tine însuţi vreodată. Goya e geniul care a învins mai târziu, totuşi. Noi nu vom învinge niciodată. Nici în somn, nici în vise. Nu ştiu, ziceam atunci, în editorial, cine a spus: ,,somnul raţiunii naşte monştri”. Nici cine a scris cartea “Despre somn şi vise”, pe care, mi-amintesc, am citit-o demult, pe vremea lui Ceauşescu, în casa părinţilor mei din Măceşu de Sus, şi nu ştiu nici acum cum a ajuns acolo astfel de carte, atunci când nu prea era voie să citeşti aşa ceva. M-au făcut să abordez acest subiect, somn şi vise, unele vorbe zise de actorul Mitică Popescu, nu mai ştiu unde şi când, în legătură cu Periprava, raiul devenit lagăr. Zice M.P.: ,,Foamea era îngrozitoare… cel mai bine mâncam în vis.” Teribilă exprimare a unui adevăr valabil, în România, de-o istorie întreagă. În fiecare zi, cineva, din poporul român, spune poporului român câte un adevăr teribil, dar nu dă Domnul să ne înţelepţim, adică să recunoaştem că în România, cereasca ,,Grădina Maicii Domnului”- Papa Ioan Paul, mulţi români se satură doar în vis, apoi află cum se moare, de foame, de boli, de corupţie, de mafie, de clanuri, de prostie…
Am rămas, conform diviziunii muncii în natură, în epoca de piatră. „La ţară”, adică în mediul rural, trăieşte jumătate din populaţia României. Aici, “la ţară”, avem, de o parte, locuitori ai satelor (primari, consilieri, alţi funcţionari bugetari şi micii “capitalişti rurali” – buticarii, cârciumarii) care-o duc bine. Apoi avem, de cealaltă parte, ce-a mai rămas din clasa muncitoare plecată de la ţară la oraş, pe vremuri, pensionari întorşi, acum, în aste vremuri, să supravieţuiască, şi ce a mai rămas din “ţărănimea muncitoare”, care abia se mai ţine pe picioare şi pe pământ de lipsuri şi bătrâneţe. Ar mai fi amintirile celor rămaşi la oraş despre casele lor pustii în satele mergând spre pustiire, despre ,,fuga legală dincolo” a alor lor. Adică s-au schimbat legile firii, singura raţiune de a fi e “cine poate oase/ciolan roade, cine nu… moare de foame”. E incredibil că o jumătate de ţară rabdă de foame, moare de foame, ascunzând asta din mândria umană de a nu-l şti cineva că suferă, că n-are, cum i-a scăpat unui vecin, nici în ce să-ntingă… Dacă i-aţi fi văzut ochii v-aţi fi cutremurat, iar noi, „Aleşii”, să nu gândim o clipă că există oameni care mor de foame, mor cu zile. Ce e în sufletul lor, obosit de suferinţă? Numai somn şi vise. Dar cine mai are timp de suflete? Fugim tot timpul de ceva (de ce fugim, după ce, de cine?) ca să ajungem nicăieri. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, nu mai avem timp pentru credinţa care ne-ar putea salva (ne închinăm cu cruci făcute în grabă şi spunem “Tatăl nostru” nici pe sfert). Ne găsim, ca oameni, la limita dintre somn şi veghe, dintre realitate şi relaxare. Realitatea induce în creier imagini şi gânduri, preluate deformat din starea de veghe, iar creierul le prelucrează. Nu poţi visa ce nu ştii că există. De asta visele sunt vizuale. Bunăstarea, care are culoare, miros şi gust, nu se mai visează. Visăm doar în alb-negru. Trăim lethargic. Mi-am amintit că ,,somnul raţiunii naşte monştri” e un citat din Francisco Goya. Ştia Goya de viitoarele suferinţe ale poporului român, care nu mai are niciun Dumnezeu să-l aibă în pază, ale cărui ,,elite” s-au ,,păgânit/înpăgânit”? Dacă ,,somnul raţiunii naşte monştri”, ,,SOMNUL NAŢIUNII” naşte dispariţia naţiei, fenomen început deja. DLRL (Dicţionarul Limbii Române Literare) spune, şi vă rog să citiţi cu atenţie: *PĂGÎ́N, -Ă, păgîni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; (învechit, în opoziție cu creștin) persoană care este de altă religie decît cea creștină. În vremea cea veche, veche de tot, oamenii se închinau la idoli, erau păgîni. ISPIRESCU, Cu voia măriei-tale, zise Stroici, vedem că moșia noastră a să cadă de iznoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? NEGRUZZI. Nevestică mîndrulică. Cum creștinii ai urît Și păgîn ai îndrăgit? JARNÍK-BÎRSEANU.♦ Persoană care nu are nici o religie, care nu crede în Dumnezeu (v. ateu) sau n-a primit botezul. Tata nu era religios. Cînd venea preotul cu zi-ntîiul, o lua spre fundul curții, iar mama îi spunea în glumă, după plecarea popii, că e păgân, păgîn.CĂLINESCU. De ce zici că-i păgîn, măicuță Evlampie? – Mă copile, nu l-am văzut niciodată la sfînta slujbă. SADOVEANU. 2. Fig. Om rău la suflet, crud, neomenos. Se grăbește, păgînul, a da sfoară în țară că te-a prins cu mîna în sac; te așterne prin gazete. te batjocurește cum îi vine la gură. ODOBESCU. Să m-apuc de haiducie, Să iau calea codrilor, Să țin urma hoților… Ca să scap sărmana țară De păgîni și de povară ♦ (Adjectival) Pătimaș, sălbatic, cumplit. Și-arabul în genunchi plecat Sărută sîngele-n- chegat Pe ochii-nțepeniți, Se-ntoarce-apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîni. COȘBUC. Căci te iubeam cu ochi păgîni și plini de suferinți. EMINESCU.

*** În editorialul DESPRE LEGI – PROPRIETARI, PROSTIE ŞI PUNGAŞI, scriu, de ceva timp, că: ,,… În înbârligarea legislativă clasică românească, cineva, din prostie sau cu intenţie, a hotărât ca, atunci când, după Revoluţie, ne-a făcut ,,proprietari” pe apartamentele în care locuiam ca ,,locatari”, să nu ne facă proprietari şi pe pământul de sub aceste blocuri. Automat apar ,,Asociaţiile de locatari”, în care totul, pământul de sub blocuri, apa rece, caldă, căldura, erau ,,la comun”, care s-au transformat apoi în ,,Asociaţii de proprietari”, şi care sunt, de fapt, nu şi de drept, încă, proprietarii locuinţelor noastre de pe pământul statului, conf. legilor. Aşa a apărut, tot conform Legilor, ,,o lume bizară”, funcţionând adesea ilegal, dar care se mişcă abil, între prostie şi pungăşie, în multe cazuri, sub sfântul patronaj, legal, al unor entităţi la nivelul primăriilor, prin Direcţii locale de organizare, coordonare, control, şcolarizare, etc., per total existând o ramură lucrativă vastă pentru ,,mulţi ,,expiraţi” ai puterii ,,de jos”. Deşi, tot conf. legii, Asociaţiile de proprietari sunt entităţi nonlucrative, non venit, unii preşedinţi se declară, oficial, ,,patroni”, cu fel de fel de funcţii în subordine, plătite, desigur, de ,,proprietarii” chiriaşi… ai statului, … Aşa că poţi constata cu stupoare, dar şi cu groază, că tu, umilul proprietar al unui apartament, eşti, de fapt, chiriaşul unei Asociaţii de proprietari care, oricând, din interes sau din prostie crasă, din trei mişcări de pix ale unui preşedinte, ajutat de un jurist din clan, ,,ales”, preşedintele – o să vă spun cum, fără a îndeplini măcar minima precizare legislativă – să fie în deplin exerciţiu al funcţiunii – are oarece interese, te pomeneşti fără casă (apartament). Un astfel de ,,preşedinte”, ŞEICARU Constantin, s-a declarat, recent, în plină Adunare generală, PATRON, calitate în care ,,a invitat” reprezentanţii Primăriei să plece de unde au venit, că aici el comandă, el e PATRON. El care, am aflat ulterior, ,,s-a ales preşedinte pe viaţă” prin 1999, deşi, conf. legilor în domeniu, un mandat de preşedinte, numit doar de Adunarea generală, e de 4 ani, dar, de atunci şi până anul ăsta a evitat să se mai ,,realeagă” în următoarele Adunări generale anuale ale proprietarilor din ultimii 16 ani, având grijă totuşi, să-şi semneze singur Contractul de mandat din 4 în 4 ani ca să-şi ia bănuţii. Acum ceva ani, ipochimenul, a angajat personal nou, apropiaţi de-ai lui, dar, după două luni, casiera C. e dată afară (nu ştim motivele reale), cu încalcarea crasă a Codului Muncii. Desigur că aceasta dă în judecată Asociaţia de proprietari nr. 15 şi, sigur, după trei ani de proces, justiţia îi dă dreptate casierei C., obligând Asociaţia de penali să-i achite acesteia salariul pe cei trei ani trecuţi. Ipochimenul Şeicaru, preşedinte ilegal la acea dată (ocolitorul realegerii în Adunarea general, conf. Legii), convoacă, tot ilegal) o Adunare generală extraordinară şi, pe genunchi, în birou, întocmeşte, împreună cu ,,ai lui”, un proces-verbal cum că aceasta (Adunarea generală extraordinară) a hotărât, din motive penibile – cum că, nu vinovaţii Şeicaru şi acoliţii sunt vinovaţi, că nici n-au bani să-i plătească doamnei C. cei 13.150 lei, ci categoric membrii Asociaţiei de proprietari sunt vinovaţi, ca atare să plătească, ceea ce au şi făcut, le-au reţinut banii ,,fraierilor” de proprietari care, mulţi, habar n-au avut, ocolind, bineînţeles, amicii. Şmecheria bazată pe minciuni şi omisiuni de adevăruri, ,,marcă etern înregistrată Şeicaru”, e repetată acum câteva luni când, după ce a fost REVOCAT din funcţia pe care o deţinea ilegal de către Adunarea generală, singura care alege şi revocă preşedinţii de Asociaţii de proprietari, conf. Legii 196/2018, dar şi Statutului propriu, dă în judecată Asociaţia de proprietari, solicitând repunerea în funcţie pe motiv că el nu şi-a depus demisia (culmea şmecheriei la 80 de ani ai lui), şi solicită instanţei, pe care-o minte şi o îmbrobodeşte cu tupeu şi avocat, că, vorba lui, băăă am bani şi câştig, salariul pe perioada de când nu mai e mare preşedinte şi până când Hotărârea devine definitivă. Ba mai pune şi martori apropiaţi care nici măcar n-au fost prezenţi la acea Adunare generală convocată şi organizată chiar de el în calitate de ,,preşedinte care este” ilegal. Ba, cu şi mai mult tupeu, ia acasă arhiva Asociaţiei 15, altă faptă penală, conf. Legii. Urmează, curând, ,,alte vrăji” legate de ,,finanţele AP-Asociaţiei de proprietari”, care vă vor face să vă cruciţi, zău! Şi, toate, pe spatele/punga ,,proprietarilor” chiriaşi ai AP-ŞEICARU!