luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Administraţia doljeană se mută în Parlament

Cele două mari partide din judeţul Dolj, PNL şi PSD, propun, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, candidaţi care în prezent ocupă funcţii de primari, consilieri locali şi judeţeni. Mai mult, PSD are pe listele de candidaturi ambii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Dolj.

PSD Dolj deschide lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor cu primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, care susţine însă că nu va renunţa la funcţia de primar şi că a luat decizia de a candida la parlamentare doar pentru a sprijini partidul săştige un număr mai mare de voturi.

Vreau să rămân primar. Aceasta este intenţia mea în proporţie de 99% şi voi pleca doar dacă din acea postură pot să ajut mai mult oraşul Craiova. Trebuie să luptăm în această campanie electorală pentru a obţine un scor mai mare decât am avut la alegerile locale pentru că ştim foarte bine că dacă există un Guvern politic şi este al PSD, se va uita altfel către această zonă, faţă de ceea ce s-a întâmplat pe guvernarea actuală”, a declarat Vasilescu, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Partidul a desemnat-o pe Olguţa Vasilescu şi coordonator al campaniei electorale la nivel judeţean.

Pe a doua poziţie de pe lista de candidaturi a PSD Dolj pentru Camera Deputaţilor se situează Ion Călin, care are deja la activ trei mandate de deputat, incluzându-l pe cel actual. Acesta este urmat, în ordinea de pe listă, de Alina Tănăsescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Alexandra Presură, consilier judeţean, Florin Stancu, consilier judeţean şi şef la Serviciul de Gospodărire a Apelor Dolj. Următorii pe listă sunt Eliza Peţa, director la societatea de Salubritate a Craiovei, Valerică Pupăză, primar al comunei Cârcea, Ovidiu Flori, primar al comunei Işalniţa, Mihai Neaţu, consilier judeţean şi director la Transelectrica şi Marin Marian Viorel- consilier judeţean.

La Senat, lista de candidaturi a PSD Dolj este deschisă de preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, deputatul Claudiu Manda. El a fost, în 2014, propunerea fostului premier Victor Ponta pentru funcţia de ministru la Buget. Preşedintele de atunci al României Traian Băsescu nu l-a acceptat. Preşedintele PSD Dolj a ajuns în atenţia publică şi după ce a înjurat un cetăţean, într-un mesaj privat, pe facebook. El şi-a cerut ulterior scuze pentru atitudine, afirmând că persoana respectivă a fost la rându-i agresivă verbal inclusiv la adresa copilului său.

După Manda, al doilea candidat la Senatul României, din partea PSD este Radu Preda. Acesta a reuşit recent să ocupe din nou funcţia de administrator public al oraşului, în urma unui concurs la care a candidat singur.

Radu Preda a fost trimis în judecată de DNA în dosarul „Faţada”, dosar în care primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, este acuzat de fapte de corupţie.

Acuzaţiile aduse lui Preda sunt de complicitate la luare de mită şi de instigare la spălare de bani. Concret, procurorii îl acuză că a instigat-o pe Daniela Elena Popescu, cealaltă inculpată din dosar, reprezentantă a unei asociaţii non-profit, să încheie contracte de sponsorizări pentru reabilitarea faţadelor unor blocuri, sponsorizări pe care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la consideră nelegale.

Numai că, Tribunalul Bucureşti a decis, în două rânduri, că în dosar s-au folosit înregistrări obţinute fără respectarea legii, că Olguţei Vasilescu nu i-a fost respectat dreptul la apărare, iar acuzaţiile aduse lui Radu Preda nu sunt fondate. Magistraţii de la Tribunal au dispus restituirea cauzei la Parchet. Soluţia a fost contestată de anchetatori.

Pe locul trei pe lista candidaţilor PSD la Senat se situează Lavinia Craioveanu, consilier judeţean şi inspector şef al Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj, iar pe locul patru este Cosmin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

Am încercat să avem pe listă şi oameni tineri şi femei, oameni noi şi cu experienţă. Cred că am reuşit să prezentăm o listă de care suntem mulţumiţi şi mândri. Ne propunem să luăm cel puţin 2 senatori din patru şi 5-6 deputaţi din10. Din cele 9 locuri la care sperăm, sunt 5 femei. Am mai luat o decizie şi anume aceea de a o desemna pe doamna Olguţa Vasilescu coordonatorul campaniei judeţene. Este una dintre persoanele de care suntem mulţumiţi şi care credem că va coordona cel mai bine campania din această toamnă, cu menţiunea că directorul campaniei electorale este preşedintele executiv Ion Călin”, a precizat în conferinţa de presă preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda.

La rândul său, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a declarat: „Organizaţiei PSD de la Dolj îi sunt cerute cele mai bune rezultate pentru că de-a lungul timpului Craiova şi Doljul au dat cele mai bune rezultate şi am fost mereu pe podium. PSD Dolj vine acum în faţa dumneavoastră cu o listă de oameni noi, cu rezultatele care s-au obţinut de către Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean. Ne ducem în faţa oamenilor şi le spunem ceea ce am realizat pentru ei şi ce se poate realiza cu un guvern PSD. Suntem alături de candidaţii PSD şi îi susţinem cu toată forţa noastră”.

Lista candidaţilor PSD Dolj urmează să fie supusă votului Comitetului Executiv Naţional al partidului care va avea loc marţi.

Candidaturile liberalilor doljeni au fost însă deja validate la nivel central.

La Senat, primul pe lista de candidaturi este Mario Ovidiu Oprea, liberal cu state vechi şi care reprezintă doljenii în Parlament din 2004. Mario Oprea se află în topul senatorilor cu prezenţă maximă în Parlament şi, între altele, se poate lăuda cu proiectul privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, proiect devenit lege.

Pe locul al doilea la Senat, pe lista PNL Dolj, s-a situat iniţial senatorul Mărinică Dincă. Cu scurt timp înainte de validarea candidaturilor acesta a fost însă înlocuit cu un consilier judeţean, Cosmin Călin. Tot pentru Senat, candidează din partea PNL Dorin Mărgărit, consilier judeţean, şi Adriana Ungureanu, consilier local.

Pentru Camera Deputaţilor, PNL Dolj deschide lista cu preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Nicolae Giugea, fost prefect de Dolj, în prezent consilier judeţean, singurul politician din ultimii ani care a reuşit să mobilizeze jurnaliştii din Craiova pentru a protesta împotriva lui, după ce a jignit un jurnalist craiovean. Acesta este urmat pe listă de deputatul Ionuţ Stroe, preşedinte al organizaţiei PNL Craiova, deputat care în actualul mandat a stat mai mult plecat din ţară în diverse delegaţii, şi Veta Păsculescu, fostă şefă la ANIF, actualmente consilier judeţean şi al cărei fiu a fost arestat preventiv, în urmă cu trei ani, pentru infracţiuni de skimming. Pe de altă parte, Alin Ovidiu Păsculescu a fost implicat, pe 6 iunie 2010, într-un accident de circulaţie în urma căruia Alina Glăvan, de 18 ani, din Dăbuleni, şi-a pierdut viaţa. Cei doi tineri circulau cu Ford-ul lui Păsculescu, la ieşirea din Dăbuleni maşina izbindu-se violent de un stâlp din beton. Fata a decedat în urma impactului, iar tânărul a ajuns la spital. Părinţii fetei au susţinut că nu Alina ar fi fost la volan, ci fiul Vetei Păsculescu.

Alţi consilieri judeţeni care candidează din partea PNL la Camera Deputaţilor sunt Daniel Drîgnei, Marian Irinei şi Alexandru Gîdăr. Pe listă se mai află fosta prefectă de Dolj Elena Costea, fostul şef de la Finanţe Eugen Călinoiu şi Laurenţiu Bobeică.

Politica