Au câştigat bătălia cu banca

Redactia

O familie din Târgu Jiu care, în 2008, a o contractat un credit în franci elveţieni, a obţinut, în instanţă plata ratelor la cursul de schimb valutar de la data semnării contractului de împrumut.

Procesul a fost intentat Piraeus Bank de către Claudia şi Gheorghe Valentin Mareş Medar, potrivit adevărul.ro.
Instanţa de judecată a decis „îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului”. 
Judecătorii au dispus calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia. Astfel că acum banca va trebui să restituie reclamanţilor sumele plătite în plus.

„Schimbă sentinţa în sensul că, constată nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 6.3 din contractul de credit. Dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâtele să restituie reclamanţilor sumele plătite în plus de către aceştia. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă”, se arată în sentinţa Tribunalului Gorj.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol