Le-au tăiat “aripile” Vulturilor

Redactia

Trupa pregătită de Ciurea are un început de retur prosper. După egalul de la Sebiş, a venit pentru Filiaşi o victorie importantă, în faţa grupării Vulturii Lugoj, succes ce o ridică o poziţie în ierarhia seriei a III-a. La Braloştiţa, echipa bănăţeană n-a avut nicio şansă împotriva băieţilor lui Ciurea, care au gestionat partida în favoarea lor fără mari emoţii. Filiaşi a deschis scorul în prima repriză, prin Ştoiu(35) care a transformat lovitura de pedeapsă obţinută de Bălă. Avantajul gazdelor a fost mărit la 2-0, în repriza secundă, când Dumitraşcu(72) a şutat de la 30 de metri şi a profitat de o nesiguranţă a portarului advers. La două minute, după ce doljenii au reuşit să îşi consolideze avantajul pe tabelă, oaspeţii au redus din diferenţă, prin Miculescu, însă până la finalul partidei nu s-a mai schimbat nimic, iar toate punctele au rămas în tabăra gazdă.

A fost o victorie importantă pentru noi, un joc bun al echipei, mai ales în prima repriză, când am dominat clar. Am întâlnit o echipă bună, cu jucători foarte buni, dar consider că victoria noastră a fost una meritată şi după numărul de ocazii şi după aspectul jocului în general. Am urcat pe locul şase, în locul celor din Lugoj, este bine că ne prezentăm la fel de bine ca în tur şi nu urmăm o linie descendentă. Sperăm să rămânem tot acolo, în partea superioară a clasamentului.
A declarat Gigi Ciurea, antrenorul CSO Filiaşi

Gigi Ciurea a folosit în partida cu Lugoj următoarea formulă: Lascu – Orban, Vulpe, Lupu, Neacşu – Duriţă, Ştoiu, Dumitraşcu, Pais – Bălă, Buciuman. Au mai intrat: Crângoiu, Creţu, Cruşoveanu şi Fruntelată. În etapa următoare, CSO Filiaşi va întâlni, tot pe teren propriu, Millenium Giarmata.

Înfrângeri pentru Işalniţa şi Podari

Dacă gruparea din Filiaşi şi-a trecut în cont toate punctele în etapa din weekend, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre formaţiile din Işalniţa şi Podari, ambele fiind învinse. CS Podari a evoluat în această etapă pe un teren neutru, deoarece gazonul de pe stadionul din localitate a fost impracticabil, iar gruparea pregătită de Bon a fost nevoită să se mute la Braloştiţa. Localitatea doljeană unde îşi desfăşoară şi CSO Filiaşi meciurile de pe teren propriu nu le-a fost de bun augur podărenilor, care au fost înfrânţi cu scorul de 2-1, de către Urban Titu. Unicul gol al formaţiei din Podari a fost înscris de Ed. Dina(79), după ce oaspeţii reuşiseră să marcheze de două ori în prima repriză, prin dubla lui Ivaşcu(13, 26). Dragoş Bon a introdus următorii jucători: Mecea – Ciocârlă (46 Ciocioană), Dină, Dreşcă, Stănia – Dragomir, Rioşanu(66 Mirescu) – Surugiu(75 Cl. ?tefan), D. Preda, Răduţ – L. Pârvu.

Podari continuă să ocupe poziţia a 13-a, la egalitate de puncte(12) cu AFC Astra II. Etapa viitoare, echipa lui Bon se va deplasa la CS Afumaţi. De cealaltă parte, ACSVM Craiova a fost răpusă la Arad, de UTA Bătrâna Doamnă, scor 3-1. Arădenii au marcat primii, prin Szekely(12). Elevii lui Naicu şi Gavrilă au restabilit egalitatea în repriza secundă, autor Crăciun(50), însă speranţele doljenilor au fost spulberate în ultimele 20 de minute de joc, când gazdele au revenit în avantaj, prin golurile lui Hlistei(72) şi Filaret(79), marcate în urma a două cornere. Gruparea doljeană a evoluat la Arad în următoarea formulă: Surdu – Nuţă, Chircan, Sava, Mihai, Borneci, Istudor, Luncan, Stoica, Poenaru, Scarlat L. Au mai intrat: Crăciun, Stoichiţoiu, Flori şi Borhot. Formaţia adoptată de Işalniţa rămâne pe ultima pozţie a seriei a IV-a, cu şapte puncte în bilanţ. În runda următoare, “municipalii” vor aştepta vizita Minerului Motru.

––––

REZULTATE ETAPA A XV-A
Chindia Târgovişte – CS Afumaţi    0-1
Inter Clinceni – CS Vişina Nouă    5-0
AFC Astra II – FCM Târgovişte    2-1
CS Podari – ACS Urban Titu    1-2
Dinicu Golescu Câmpulung – Atletic Bradu    0-0
CS Ştefăneşti – SCM Argeş Piteşti    1-1
Sporting Roşiori – Concordia II Chiajna    0-0

CLASAMENT SERIA A III-A
1. CS Afumaţi     15     8     5     2     34-16     29         
2. Chindia Târgovişte     15     9     2     4     27-13     29         
3. SCM Argeş Piteşti     15     8     5     2     31-20     29         
4. Concordia II Chiajna     15     7     4     4     28-18     25         
5. CS Ştefăneşti     15     6     6     3     23-18     24         
6. ACS Urban Titu     15     7     3     5     16-16     24         
7. Dinicu Golescu Câmpulung     15     5     7     3     17-17     22     
8. Inter Clinceni     15     5     2     8     26-21     17         
9. Sporting Roşiori     15     4     5     6     20-20     17         
10. CS Vişina Nouă     15     5     2     8     25-29     17         
11. Atletic Bradu     15     3     7     5     27-27     16         
12. FCM Târgovişte     15     3     5     7     15-35     14         
13. CS Podari     15     3     3     9     12-23     12         
14. AFC Astra II     15     4     0     11     17-45     12         

REZULTATE ETAPA XV-A
Ştiinţa Turceni – FC Hunedoara     1-2
Minerul Mehedinţi – Pandurii II Tg.Jiu    0-3
Millenium Giarmata – Naţional Sebiş    0-3
CSO Filiaşi – Vulturii Lugoj    2-1
CS Ineu – Mama Mia Becicherecu Mic    2-1
UTA Bătrâna Doamnă – ACSVM Craiova    3-1

CLASAMENT SERIA A IV-A
1. Naţional Sebiş     14     10     4     0     24-4     34     16
2. UTA Bătrâna Doamnă     13     9     3     1     31-12     30     
3. Mama Mia Becicherecu Mic     14     8     5     1     37-11     29     
4. Pandurii II Târgu Jiu     14     7     2     5     22-17     23         
5. Millenium Giarmata     14     7     2     5     15-15     23         
6. CSO Filiaşi     14     5     6     3     19-13     21         
7. Vulturii Lugoj     14     6     2     6     8-12     20         
8. FC Hunedoara     14     5     3     6     13-19     18         
9. CS Ineu     14     6     0     8     12-28     18         
10. CS Minerul Motru     13     2     4     7     15-23              
11. Ştiinţa Turceni     14     1     5     8     8-21     8         
12. Minerul Mehedinţi     14     2     2     10     6-24     8         
13. ACSVM Craiova     14     1     4     9     12-23     7

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol